Despre micul palat de pe Calea Dorobantilor, vizavi de ASE, am mai scris aici, cand a adapostit un restaurant cu totul fara sens, La Blanca. Daca cei de dinainte au au facut casa frumoasa si restaurantul praf, cei de acum – niste libanezi, mi s-a spus – si-au pus in minte sa faca exact pe dos. Si au si reusit, in mare parte…
Acesti libanezi au amenajat si au decorat frumosul conac boieresc dupa mintea si gusturile lor. Eu le-am pus nota la “ambianta” dupa mintea si gusturile mele, constient, totusi, ca “gusturile nu prea pot fi sustinute cu argumente”. Insa, eu sunt cel care da notele, pana una-alta.
Meniul de la Al Wady e destul de lung. Mancarea a fost buna si sunt sigur ca pot face si mai mult de atat, daca isi pun in minte. Preturile nu sunt mici deloc, insa raman in limitele rezonabilului.
Cat despre serviciu, eu nu cred ca cei de la Al Wady stiu ce sunt acelea “hospitality” si “client service”. Daca as fi in locul lor, as alege niste chelneri cu mai putin negru sub unghii, in primul rand. Restul poate veni de la sine, de multe ori. Pe noi ne-au asezat in coltul cel mai intunecat si mai inghesuit, la cea mai mica masa, desi restaurantul era aproape gol. Nicio problema pana aici. Ne-am asezat cuminti acolo si ne-am pus laptopul si gentile pe masa, ca sa nu le punem noi pe scaunele de la alte mese sau prin alte locuri care nu ne erau alocate, ca nu se face. Cat am stat acolo un ceas, chelnerul nu a avut nicio problema sa puna de fiecare data mancarea peste lucrurile si bagajele noastre, fara sa-i dea prin minte vreo clipa ca ar fi putut face altfel. Asa cum se vede si din poze. La inceput le-am lasat mai pe colt, insa dupa o vreme le-am pus pe mijlocul mesei, destul de ostentativ. Eram tare curiosi sa vedem pana unde se poate merge. Si acum suntem siguri ca ar fi fost la fel si daca ne-am fi scos fiecare cate un pantof si i-am fi pus in mijlocul m
