* Daca televiziunile astea, informative, din zilele noastre, ar fi prins inceputul anilor '90, mii de reporteri ar fi avut o piine de mincat pe partea politica, vorba comentatorilor de meciuri. Cite partide parlamentare avem acum? Pai, vreo patru, ca patru rindunici: doua mari si doua mici. Poate va amintiti cite specii politice aveam in tara, prin 1990, inainte de primele alegeri din 20 mai: oho! Ne amintim si acum ceasurile pierdute urmarind la televizor (un mic Sport, alb-negru, cu antena dintr-o sirma intinsa prin casa si fixata pe biblioteca, sa se vada cit mai putin puricos) dezbaterile din CPUN, de exemplu. Daca nu ne inselam, existau macar o suta de formatiuni politice. Ginditi-va cum ar fi fost ca fiecare asemenea partidut sa fi organizat congres cu alegeri interne, iar televiziunile sa fi transmis, ore intregi, in direct, discursurile, votarea, numararea voturilor, declaratiile ulterioare si tigara de dupa, fumata de cistigator! Dintre acele specii politice, multe erau pe cale de disparitie inca din nascare, asadar s-au stins, fiind inghitite de animale mai mari, de prada... * Dupa cum spuneam, am ramas cu doar patru rindunici pe gard. S-ar putea crede ca selectia naturala si-a spus cuvintul si ca politicienii ramasi sint cei mai buni, mai drepti si mai viteji. Daca lasam gluma si fanteziile, ne dam seama ca, de fapt, nu prea ai de unde alege. Ne gindeam ca e an electoral si ca deja au inceput declaratiile de "ba pe-a ma-tii"; in contextul actual, pentru un politician roman, singura cale de a ajunge la inima (mintea nu se pune!) electoratului telespectator prin definitie este: 1) sa detina si sa ofere la ore de maxima audienta informatii inedite despre Elodia; 2) sa nu confunde cumva, in cadrul vreunei dezbateri televizate, pe Simona Sensual cu Sexy Braileanca, pe Nikita cu Naomy, pe Tolea cu Piticul-porno sau pe Magda Ciumac cu Ogica; 3) sa participe la em