Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Duşa a inaugurat noul sediu al Muzeului Comunicaţiilor. 7 porumbei voiajori au fost eliberaţi

Publicat in Mediafax, vineri 12 iulie 2013 ·

Ministrul Apărării, Mircea Duşa, a participat, vineri, la inaugurarea noului sediu al Muzeului Comunicaţiilor şi Informaticii, şapte porumbei voiajori fiind eliberaţi pentru a marca momentul, având loc, de asemenea, o videoconferinţă cu militari ai Batalionului 2 Manevră aflaţi în Afganistan.

"Nu avem probleme, batalionul continuă să-şi execute misiunile conform mandatului încredinţat. Militarii batalionului continuă să-şi facă datoria la un nivel înalt, ca şi până acum", a primit asigurări ministrul de la unii dintre militari.

Duşa le-a urat "La mulţi ani" de Ziua transmisioniştilor militari, cu ocazia împlinirii a 140 de ani de la înfiinţarea Armei Comunicaţii şi Informatică.

Noul sediu a fost sfinţit de un sobor de preoţi, după care ministrul Apărării a vizitat muzeul - filială a Muzeului Militar Naţional "Regele Fedinand I".

Acesta a vizitat şi expoziţia de tehnică de comunicaţii şi informatică şi Modulul NATO de Comunicaţii şi Informatică Dislocabil - DCM "E". Cu prilejul inaugurării noului sediu au fost eliberaţi din cuşti şapte porumbei voiajori.

Comandantul Comandamentului Comunicaţiilor şi Informaticii, generalul de brigadă Ion Cerăceanu a explicat că cei şapte porumbei voiajori vor zbura în cele şapte provincii istorice "să vestească deschiderea Muzeului Comunicaţiilor şi Informaticii".

"Aceşti porumbei au pe inelul de la picior Imnul naţional al României şi Tricolorul pe celălalt picior. Ziua Armei noastre se sărbătoreşte la jumătatea distanţei astronomice dintre 26 iulie, Ziua Drapelului de Sat, şi 29 iulie Ziua Imnului Naţional", a precizat Cerăceanu.

Ministrul Apărării, Mircea Duşă, i-a felicitat pe militarii transmisionişti cu ocazia Zilei Transmisioniştilor şi a împlinirii a 140 de ani de când au fost înfiinţate primele unităţi de transmisiuni.

"Militarii transmisionişti sunt mereu tineri, pentru că

Articolul in Mediafax >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mai mulţi elevi care au participat la Olimpiada Naţională de Istorie, desfăşurată la Braşov, au ajuns la spital după ce au mâncat la un restaurant/ DSP Braşov face o anchetă/ Şeful ISJ afirmă că nu s-a primit o notificare oficială

News.ro acum 6 ore
Cel puţin şapte elevi, din mai multe judeţe, care au participat la Olimpiada Naţională de Istorie, desfăşurată la Braşov, au ajuns la spital după ce au mâncat într-un restaurant din Codlea, scrie Edupedu.ro. Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Braşov

Un urs a fost văzut pe străzile din municipiul Sebeş. Autorităţile au transmis mesaj Ro-Alert

Mediafax acum 6 ore
Un urs a fost văzut în municipiul Sebeş, judeţul Alba. Incidentul s-a produs joi seara. Autorităţile au emis mesaj de avertizare RO-Alert.

Spitalul Militar din Cluj-Napoca: Actorul Florin Piersic nu a contractat nicio infecţie nosocomială pe timpul internării în spitalul nostru

News.ro acum 7 ore
Reprezentanţii Spitalului Militar din Cluj-Napoca au precizat, joi, că actorul Florin Piersic nu a contractat vreo infecţie nosocomială cât timp a fost internat în această unitate medicală, unde a fost supus unei intervenţii chirurgicale la genunchi.

Turcia suspendă toate relațiile comerciale cu Israelul

HotNews acum 5 ore
Turcia și-a suspendat joi relațiile comerciale cu Israelul, după ce și-a restricționat deja exporturile către această țară în aprilie, a anunțat Ministerul turc al Comerțului, citat de AFP. Erdogan, la mitingul pro PalestinaFoto: Yasin AKGUL / AFP /

Trimiterea de trupe NATO în Ucraina ar declanşa al Treilea Război Mondial, consideră ministrul ungar de Externe VIDEO

Ziare.com acum 9 ore
Péter Szijjártó, ministrul ungar de Externe, aflat joi, 2 mai, în Franţa, s-a arătat îngrijorat de ultimele declaraţii ale preşedintelui Emmanuel Macron, care a reiterat, într-un interviu pentru The Economist, că trimiterea de trupe occidentale în U

Purtătoarea de cuvânt a MAE din Rusia: Declarațiile lui Macron despre trimiterea de trupe NATO în Ucraina ”au de-a face cu anumite zile ale săptămânii”

Ziare.com acum 8 ore
Comentariile preşedintelui francez Emmanuel Macron cu privire la posibilitatea trimiterii de trupe în Ucraina "au de-a face cu anumite zile ale săptămânii", a comentat ironic pentru TASS purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zah

Profesor de religie din Bihor, SANCȚIONAT după o postare pe grupul de WhatsApp al clasei. Tatăl uneia dintre eleve l-a reclamat la conducerea școlii

Gandul acum 8 ore
Un profesor de religie din județul Bihor a fost sancționat, după ce a postat pe grupul de WhatsApp al clasei o manea cântată de Tzancă Uraganu. Mai mult, se făceau glume nepotrivite despre o profesoară de biologie din școală, care era mai severă. Ma

Netanyahu: Trebuie să ne protejăm singuri, pentru că nu apără nimeni

Wall-Street.ro acum 8 ore
Evreii trebuie să fie capabili să se apere singuri, pentru că nimeni nu-i va apăra, a afirmat prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu, în timp ce tot mai multe voci se ridică împotriva războiului dus de Israel în Fâşia Gaza, informează AFP, cita

Promisiunea lui Donald Trump înainte de alegeri: va face „cea mai mare deportare de migranți” din istoria SUA, dacă se va întoarce la Casa Albă

Ziare.com acum 13 ore
Fostul preşedinte al Statelor Unite şi candidat republican la scrutinul din acest an, Donald Trump, a promis că va face "cea mai mare deportare" de migranţi din istoria ţării dacă se va întoarce la Casa Albă după alegerile din 5 noiembrie, pentru că

Cum evaluează spionajul american războiul din Ucraina și relația cu China

HotNews acum 4 ore
Preşedintele rus Vladimir Putin consideră că evoluţiile interne şi internaţionale tind să îi fie favorabile şi probabil că va continua cu tactici agresive în Ucraina, aşa că este puţin probabil ca războiul să se încheie prea curând, a declarat joi o

Vremea

București
acum

12°
vin.

12°/14°
sâm.

12°/21°
dum.

11°/21°
lun.

12°/24°
Iasi
acum

11°
vin.

11°/24°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/22°
lun.

11°/25°
Constanta
acum

10°
vin.

10°/16°
sâm.

13°/15°
dum.

11°/15°
lun.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

12°
vin.

12°/21°
sâm.

11°/21°
dum.

10°/21°
lun.

11°/22°
Timisoara
acum

14°
vin.

12°/16°
sâm.

10°/22°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°