Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Mihai Stoica despre Ajax: Un adversar accesibil, prima reacţie a fost că e bine

Publicat in Mediafax, joi 20 decembrie 2012 ·

Managerul general al FC Steaua, Mihai Stoica, a declarat, joi, după tragerea la sorţi a partidelor din 16-imile de finală ale Ligii Europa, că echipa Ajax Amsterdam reprezintă un adversar accesibil, fiind bucuros totodată că a evitat o formaţie din Germania.

"Ajax are nişte probleme în compartimentul defensiv, nu sunt atât de echilibraţi, doar de la mijloc în sus au jucători foarte buni, poate peste ce avem noi. La 20 ianuarie, Ajax joacă primul meci, cu Feyenoord, deci întrerup mai puţin de o lună. În concluzie e un adversar accesibil, prima reacţie asta a fost că e bine, dacă trăgeam o echipă din Germania nu prea îmi convenea, că nemţii mi se par foarte buni anul acesta", a spus Stoica, la DigiSport.

Oficialul stelist a precizat că a urmărit mai multe partide disputate de Ajax în Liga Campionilor şi i-a remarcat pe mijlocaşii danezi Christian Poulsen şi Christian Eriksen.

"I-am văzut jucând cu Manchester City, într-o competiţie pe care Manchester City îşi propusese să o câştige, şi Ajax a fost net superioară. A luat locul trei în grupa aia (n.r. - cu Real Madrid şi Borussi Dortmund), nu e puţin lucru. Ajax e o echipă tânără, dar are un jucător cu o mare experienţă, cu o inteligenţă ieşită din comun, chiar dacă nu are calităţi fizice, Poulsen. A fost pe la Sevilla, Juventus, Schalke, un jucător extraordinar de bun. Depinde de momentul în care îi găsim şi în ce condiţie vom fi noi, pentru că nu vom avea până la 14 februarie niciun joc oficial. Ajax este campioana en-titre, este mult mai bună decât Twente de anul trecut şi Twente a câştigat ambele meciuri cu Steaua. Nu vreau să deranjez pe nimeni, Steaua de acum este mult peste Steaua de anul trecut, chiar dacă sunt cam aceiaşi jucători", a explicat Stoica.

Mihai Stoica susţine că ar fi preferat ca Steaua să joace cu Inter Milano, echipă care va întâlni pe CFR Cluj în aceeaşi fază a compet

Articolul in Mediafax >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE-Macron declară The Economist că o trimitere de trupe la sol în Ucraina nu este exclusă, dacă Moscova ”va străpunge liniile frontului”, iar Kievul cere acest lucru

News.ro acum 36 minute
Preşedintele francez Emmanuel Macron declară joi The Economist că o trimitere de trupe la sol în Ucraina nu este exclusă, dacă Moscova ”va străpunge liniile frontului”, iar Kievul cere acest lucru, relatează AFP. ”Dacă ruşii se vor duce şi vor străp

Rezervele valutare la BNR au scăzut în aprilie cu 1,7 mld. euro

Mediafax acum o ora
În cursul lunii aprilie au intrat la BNR 1,33 mld. euro, reprezentând modificarea rezervelor minime în valută constituite de instituţiile de credit la BNR, alimentarea conturilor Ministerului Finanţelor şi altele, anunţă Ziarul Financiar. În paralel

Fugarul Paul de România, o nouă cerere de eliberare pe cauțiune în Malta. Când ar urma să se pronunțe instanța

HotNews acum 59 minute
Paul de România, arestat duminică în Malta, în baza unui mandat european de arestare, a făcut o nouă cerere de eliberare pe cauţiune, iar această solicitare va fi judecată vineri, Între timp, instanţa din România a trimis autorităţilor din Malta man

Deputatul Viorel Focşa, acuzat din nou că şi-a agresat soţia - surse / Pe numele său a fost emis un ordin de protecţie -

News.ro acum 2 ore
Deputatul Viorel Focşa este acuzat că şi-a agresat soţia, iar pe numele său a fost emis un ordin de protecţie.

Premierul Marcel Ciolacu: Le transmit tuturor tinerilor acest mesaj simplu şi clar: Nu conduceţi dacă aţi consumat alcool sau droguri şi nu-i lăsaţi nici pe cei ce lângă voi să facă o astfel de greşeală cu consecinţe dramatice!

News.ro acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu le transmite joi tuturor tinerilor mesajul să nu conducă dacă au consumat alcool sau droguri şi să nu îi lase nici pe cei ce lângă ei să facă o astfel de greşeală cu consecinţe dramatice. ”Ziua Tineretului trebuie să fie un

Protest în Vama Veche față de modul cum se desfășoară procesul accidentului de la 2 Mai, în care au murit doi tineri

Ziare.com acum 5 ore
O manifestaţie de protest are loc joi, la Vama Veche, faţă de modul în care se desfăşoară procesul în cazul accidentului de la 2 Mai, provocat de Vlad Pascu şi soldat cu moartea a doi tineri. ”În urma unui tragic accident petrecut în vara anului tre

Macron reia tema trimiterii de trupe occidentale în Ucraina. Ce nu trebuie să facă Rusia

Mediafax acum 54 minute
Preşedintele francez Emmanuel Macron a reiterat, în declaraţiile date săptămânalului The Economist, posibilitatea de a trimite trupe occidentale în Ucraina, în cazul în care Rusia va reuşi să avanseze pe frontul de est, iar Kievul o va solicita. „Da

Centrele de Relații cu Utilizatorii ale Distribuție Energie Electrică România vor fi închise în 3, 6 și 7 mai 2024

Tribuna acum 24 minute
Centrele de Relații cu Utilizatorii ale Distribuție Energie Electrică Romania – DEER nu vor avea program de lucru cu publicul în datele de 03 și 06 mai 2024, zile nelucrătoare la nivel național, dar și în 07 mai, zi liberă pentru angajații companiei

Bebelușul de două luni, bătut cu bestialitate de mama cadru militar, se însănătoșește: „E o luptătoare!”

Adevarul acum 20 minute
Un incident revoltător s-a petrecut la jumătatea lunii aprilie. Un bebeluș de doar două luni a fost bătut cu sălbăticie de cea care i-a dat viață. Femeia, angajată la o unitate militară din Capitală, a fost arestată preventiv pentru 30 de zile.

Program Profi de Paște 2024. Când vor fi deschise magazinele în perioada sărbătorilor

HotNews acum o ora
Programul magazinelor Profi va fi unul special de Paște 2024. Potrivit companiei, pe 5 mai, în prima zi de Paște, toate magazinelor vor fi închise. La supermarketFoto: Shutterstock ​Program Profi de Paște 2024 Până atunci clienții pot face cumpărătu

Vremea

București
acum

19°
joi

12°/19°
vin.

12°/19°
sâm.

13°/21°
dum.

11°/21°
Iasi
acum

25°
joi

12°/25°
vin.

12°/24°
sâm.

9°/20°
dum.

9°/22°
Constanta
acum

13°
joi

12°/14°
vin.

12°/16°
sâm.

13°/15°
dum.

11°/15°
Cluj-Napoca
acum

22°
joi

9°/22°
vin.

12°/21°
sâm.

11°/20°
dum.

10°/21°
Timisoara
acum

24°
joi

12°/24°
vin.

12°/16°
sâm.

10°/23°
dum.

11°/23°