Pe lângă faptul că mieii vor fi anul acesta mici şi slabi, în Maramureş s-au semnalat cazuri în care aceştia au murit la scurt timp după naştere. Din cauza penuriei de miei din judeţ, comercianţii vor fi nevoiţi să cumpere carne din străinătate, astfel că preţurile vor creşte.
CITEŞTE ŞI:
Carnea de miel, un lux pentru masa de Paşte
Cererea de carne de miel va fi mai mare în acest an, întrucât ortodocşii şi catolicii vor sărbători în acelaşi weekend Paştele. Cel mai probabil, spun crescătorii de animale din judeţ, mieii „autohtoni" nu vor acoperi cererea de pe piaţă. Astfel, comercianţii vor apela la importatori, fapt ce va provoca o creştere a preţurilor, cu aproximativ cinci lei pe kilogram. „Cum sărăcie să-i dăm ca anul trecut? Noi cu ce ne alegem? Când duc mieii la piaţă, sigur oi cere 20-25 de lei pe kilogram!", a spus Ioan Ciurdaş, un cioban din Maramureşul istoric.
Oile au fătat prea târziu
Cea mai mare supărare a ciobanilor este legată de faptul că mieii nu vor apuca să crească destul. „Nu cred că vom avea miei mai mari de 8-10 kilograme", a mai spus Ciurdaş. Marcel Crainic, din localitatea Buşag, care are în gospodărie peste 200 de oi, e şi el mâhnit. Crescătorul a confirmat faptul că, anul acesta, va fi o criză de miei în perioada Paştelui. „Am avut fătări în proporţie de 80%", subliniază Crainic.
Dan Dârle, medicul veterinar al Circumscripţiei Sanitar Veterinare din Tăuţii Măgherăuş, este de părere că principala cauză a dimensiunilor reduse a mieilor este întârzierea cu care au fost duse oile la montă.
„Oile au început să fete abia prin 14 februarie. În aceste condiţii, mieii nu au timpul necesar pentru a creşte până la Paşte", a explicat Dârle. Conform lui, ar fi fost ideal ca oile să înceapă să fete din decembrie, pentru ca mieii să fie destul de mari la începutul lunii viitoare.
Mulţi mie