Poate nu ştiţi, dar există în România o instituţie care, conform legii, ar trebui să se ocupe cu cercetarea Revoluţiei române din 1989: cine a contribuit la declanşarea ei, cine i-a deturnat sensul, cine au fost teroriştii, din cauza cui au murit 1.116 oameni şi au fost răniţi aproape 5.000, de ce nu au ajuns ucigaşii după gratii.

Oficina se numeşte Institutul Revoluţiei Române din Decembrie 1989 şi funcţionează pe bani publici. Sunt bani aruncaţi pe apa sâmbetei, căci IRRD este aşezat pe temelii caraghios de strâmbe. Organul de conducere al instituţiei este Colegiul Naţional, format din personaje implicate până-n gât în evenimentele sângeroase din decembrie '89. Îi regăsim aici, printre alţii, pe Ion Iliescu (preşedinte), Petre Roman, Gelu Voican Voiculescu, Cico Dumitrescu, Cazimir Ionescu, Dumitru Mazilu, Sergiu Nicolaescu. Nu lipsesc Răzvan Theodorescu (pentru meritele sale deosebite în manipulările televizate din 1990), Petrică Balint şi Emilian Cutean (care au umplut ţara de impostori cu certificate de revoluţionar). Până să moară, figura în Colegiu şi Dan Iosif.

Bunul-simţ spune că niciunul dintre aceştia nu ar trebui să facă parte din Colegiul IRRD, pentru simplul motiv că nu poate fi şi jucător, şi arbitru. Toţi sunt subiecţi pe care să-i pună sub lupă cercetătorii Revoluţiei. Cum să scrie „cercetătorul" Gelu Voican Voiculescu despre „revoluţionarul" Gelu Voican Voiculescu? Sau, altfel: cum să scrie istoricii angajaţi de Ion Iliescu despre faptele decembriste ale lui Ion Iliescu? Este un nonsens de la un capăt la altul.

Institutul creat de Ion Iliescu pentru Ion Iliescu are şi un director general: Claudiu Iordache. Unul care încasează o leafă dolofană pentru a contribui la elucidarea evenimentelor din decembrie '89. Eventual, prin puterea exemplului personal, dat fiind că dl Iordache este om de litere şi revoluţionar. Să stea de vorbă