Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Postul si vointa. Rugaciunea si credinta

Publicat in Buna Ziua Iasi, sâmbătă 11 februarie 2012 ·

Parintele Calistrat Motto: "Iisus, plin de Duhul Sfânt, a fost dus de Duhul în pustie, timp de patruzeci de zile ispitit fiind de diavolul. Si în acele zile El n-a mâncat nimic; si când ele s-au încheiat, El a flamânzit" (Luca 4, 1-2); "Nu numai cu pâine va trai omul, ci cu tot cuvântul care iese din gura lui Dumnezeu" (Deut. 8, 3); "Iar El le-a zis: Soiul acesta de demoni prin nimic nu poate iesi decât numai prin rugaciune si prin post" (Marcu 9, 29)

Luând aminte la cuvintele Sfintei Scripturi care accentueaza mai ales imperativul curatirii de pacate si de toata rautatea – îndemn atât de prezent în învatatura mesianica a Mântuitorului Iisus Hristos, încât este practic inseparabil de aceasta – vom descoperi ca "a crede" cuvintelor Lui Dumnezeu înseamna "a trai în lumina poruncilor Lui" – ceea ce implica o stare permanenta de jertfelnicie, adica o lucrare de neîncetata jertfire de sine. Este evident faptul ca nu se poate obtine nimic rodnic în plan spiritual, la nivel sufletesc, fara implicarea harului Duhului Sfânt prin chemarea permanenta a Fiului Lui Dumnezeu (Logosul Întrupat) cu rugaciunea facuta în Numele Lui (cunoscuta cel mai adesea sub denumirea de "rugaciunea lui Iisus").

Toti Sfintii Parinti care au scris despre tainele si feluritele aspecte ale vietii duhovnicesti (scrieri adunate în colectia numita "Filocalia") au reliefat cu precadere rolul si importanta nevointei postului în lucrarea ascetica a rugaciunii. Astfel, fiecare scriitor duhovnicesc în parte a reusit sa evidentieze mereu alte fatete ale acestei nevointe remarcabile prin dinamismul ei interior. De pilda, una dintre problemele cele mai pregnante a fost aceea legata de masura postului, din pricina faptului ca postirea exagerata, împinsa la limitele firii omenesti, nu numai ca nu ajuta, ba chiar primejduieste echilibrul si integritatea starii de sanatate fizica si psi

Articolul in Buna Ziua Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mircea Geoană, despre sistemul de vot din România-„Este cel mai primitiv din toată Europa“

Ziua Constanta acum 27 minute
Sistemul de vot din România este cel mai primitiv din toată Europa a declarat, sâmbătă, secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, la Congresul Studenţilor din România, care a avut loc la Palatul Parlamentului. "Implicarea în viaţa cetăţii,

O navă s-a scufundat în Marea Neagră, în apropiere de Sf. Gheorghe. Trei persoane sunt dispărute

Wall-Street.ro acum 3 ore
Trei persoane sunt date dispărute după ce o navă sub pavilion tanzanian s-a scufundat în Marea Neagră, la 26 de mile marine de Sf. Gheorghe, informează Autoritatea Navală Română, potrivit Agerpres. Potrivit sursei citate, la bordul navei se aflau 11

Marcel Ciolacu, mesaj ironic către primarul USR al Bacăului: „Îl invit în Piaţa Victoriei, să vină DNA să ne ia”

HotNews acum o ora
Marcel Ciolacu a spus ironic că îl invită pe primarul USR al Bacăului, Lucian Stanciu Viziteu, „în Piaţa Victoriei, unde să vină DNA să ne ia”. Declarația a venit după ce liderul USR a fost întrebat dacă Viziteu ar trebui să demisioneze, în contextu

Președintele Erdogan a grațiat șapte generali implicați în lovitura de stat „postmodernă” din 1997

HotNews acum 23 minute
Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a graţiat şapte generali aflaţi în detenţie pentru rolul lor în puciul din 1997 împotriva primului guvern islamist din Turcia, transmite sâmbătă AFP, preluată de Agerpres. Recep ErdoganFoto: Adem ALTAN / AFP /

Premierul slovac Robert Fico este stabil, dar în stare gravă

Mediafax acum o ora
Vicepremierul slovac a mai spus că transferul lui Fico în capitala Bratislava de la spitalul din orăşelul din apropierea zonei în care a fost împuşcat de cinci ori de la mică distanţă nu va avea loc în zilele următoare, scrie Reuters. Nu a fost nevo

Bonă din Bucureşti, reținută după ce a bătut un copil de un an: mama celui mic a văzut scenele șocante pe camere

Adevarul acum o ora
O femeie de 69 de ani din București a fost reținută, după ce a lovit în mod repetat un copil de doar un an și două luni. Părinţii bebelușului au cunoscut-o pe femeie pe o platformă online. Imaginile groaznice au fost văzute de mama micuțului, care a

Trei bărbaţi daţi în urmărire internaţională au fost aduşi în România, doi din Italia şi unul din Germania

News.ro acum o ora
Trei bărbaţi care fuseseră daţi în urmărire internaţională au fost aduşi în România, doi dintre ei din Italia, iar unul din Germania.

Perechea Monica Niculescu şi Lin Zhu a pierdut finala de dublu la Trophee Clarins (WTA)

Adevarul acum 30 minute
Perechea româno-chineză Monica Niculescu/Lin Zhu a fost învinsă de cuplul Asia Muhammad (SUA)/Aldila Sutjiadi (Indonezia) cu scorul de 7-6 (7/3), 4-6, 11-9, sâmbătă, 18 mai 2024, în finala de dublu a turneului de tenis Trophee Clarins (WTA 125), de

Maia Sandu a primit în Germania premiul „Robert Blum pentru Democraţie 2024”. Ea anunță că va dona suma de bani primită

HotNews acum 20 minute
Preşedinta Republicii Moldova Maia Sandu a primit sâmbătă, la Leipzig, premiul „Robert Blum pentru Democraţie 2024”, oferit sub patronajul preşedintelui Germaniei, Frank-Walter Steinmeier. Premiul este însoţit de 25.000 de euro, sumă pe care preşedi

VIDEO Premier League a anunțat numele celui mai bun jucător al sezonului

HotNews acum 28 minute
Phil Foden a fost desemnat cel mai bun jucător al sezonului 2023-2024 din Premier League. Jucătorul celor de la Manchester City s-a declarat mândru de primirea acestui premiu. Phil FodenFoto: Mark Cosgrove/News Images / imago sportfotodienst / Profi

Vremea

București
acum

21°
sâm.

10°/21°
dum.

12°/22°
lun.

13°/24°
mar.

12°/22°
Iasi
acum

16°
sâm.

11°/16°
dum.

9°/22°
lun.

11°/24°
mar.

11°/24°
Constanta
acum

15°
sâm.

13°/16°
dum.

13°/16°
lun.

13°/17°
mar.

15°/18°
Cluj-Napoca
acum

20°
sâm.

10°/20°
dum.

11°/23°
lun.

12°/23°
mar.

15°/23°
Timisoara
acum

25°
sâm.

11°/25°
dum.

14°/26°
lun.

15°/27°
mar.

15°/26°