Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Iaşi: Poliţiştii de frontieră prinşi la braconaj au scăpat de dosar penal

Publicat in Adevarul, marți 5 iulie 2011 ·

Procurorii au decis ca agenţii Sorin Petrea şi Lucian Gabriel Nistor, precum şi comisarul Iulian Moişanu, să fie amendaţi.

Cei trei poliţişti au contestat soluţia dată în dosar. „Au formulat plângeri împotriva soluţiilor şi urmează ca acestea să fie soluţionate", a spus scurt Andreea Nica, prim-procuror al Parchetului de pe lângă Judecătorie.

Cei trei au intrat în atenţia anchetatorilor la începutul lunii noiembrie 2008, când au fost prinşi la braconaj pe fondul de vânătoare din apropierea localităţii Golăieşti. Ei au refuzat să se legitimize la solicitarea paznicului fondului de vânătoare, iar apoi i-au dat acestuia date false de identitate şi nu i-au arătat nici un document prin care ar fi avut voie să vâneze în zona respectivă. Cei trei angajati ai Inspectoratului Poliţiei de Frontieră au fost prinşi însă de agenţii de la Postul de Politie din Golăieşti când se întorceau să îşi recupereze armele pe care le ascunseseră în tufişuri.

Trei poliţişti de frontieră ieşeni, anchetaţi pentru braconaj

Dosarul care poliţiştii de frontieră au fost cercetaţi a fost plimbat între Poliţie şi Parchetele din Iaşi şi Răducăneni, timp de aproape doi ani. Acesta a fost înregistrat la Parchetul Curţii de Apel, pentru că unul dintre suspecţi era ofiţer. După ce s-a constatat că nu face parte din poliţia judiciară, dosarul a fost trimis către Parchetul de pe lângă Judecătoria Răducăneni. Aici anchetatorii nu făcut nici un act în dosar pentru că locul în care fusese săvârşită infracţiunea, nu se afla pe raza lor teritorială. Cel mai probabil dintr-o eroare dosarul a fost trimis la Răducăneni, făcându-se o confuzie între localitatea Grozeşti, care este în aria Parchetului Răducăneni şi Golăieşti, unde au fost prinşi poliţiştii şi care îine de Parchetul de pe lângă Judecătorie.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Doliu în familia Ginei Gogean! Mama fostei gimnaste a murit într-un accident provocat de sora sportivei

Ziua Constanta acum 55 minute
Doliu în familia fostei mari gimnaste Gina Gogean. Mama sa a murit într-un accident provocat chiar de sora sportivei, care a adormit la volan și a intrat cu mașina într-un tir, conform știripesurse.ro. Accidentul a avut loc sâmbătă dimineaţă, la Pis

Formula 1 Pilotul monegasc Charles Leclerc (Ferrari) a câştigat Marele Premiu al Principatului Monaco

Ziua Constanta acum o ora
Pilotul monegasc Charles Leclerc (Ferrari) a câştigat, duminică, pentru prima oară în cariera sa Marele Premiu al Principatului Monaco, a opta etapă a Campionatului Mondial de Formula 1 din acest sezon, potrivit Agerpres. Australianul Oscar Piastr

Doisprezece persoane au fost rănite în timpul unui zbor Qatar Airways din cauza unor turbulenţe puternice deasupra Turciei

G4Media acum o ora
Douăsprezece persoane au fost rănite duminică, în timpul unei turbulenţe, la bordul unui avion aparţinând companiei Qatar Airways care efectua un zbor de la Doha la Dublin, relatează CNN, citat de News.ro. Aeronava a aterizat pe Aeroportul din Dubli

VIDEO Bărbatul acuzat că și-a violat și ucis nepoata de 8 ani, arestat preventiv / El a spus că nu a vrut să o omoare

HotNews acum 3 ore
Bărbatul de 32 de ani din judeţul Botoşani, care şi-a violat şi ucis nepoata în vârstă de 8 ani, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, relatează Monitorul de Botoșani și News.ro. Acesta a declarat jurnaliștilor că nu a vrut să o ucidă și că me

Hamas lansează un atac cu rachete spre zona Tel Avivului. A fost convocat Cabinetul de război

Mediafax acum o ora
UPDATE. Cabinetul de război al Israelului se reuneşte duminică Declaraţia a fost făcută de către un oficial israelian pentru CNN. Întâlnirea cabinetului vine în contextul în care negocierile urmează să fie reluate marţi, potrivit unui oficial egipt

Înscrierea la creșă sau la grădiniță începe luni

Ziua Constanta acum 7 ore
Înscrierea la creşă sau la grădiniţă începe luni şi se încheie pe 14 iunie - prima etapă, potrivit metodologiei şi calendarului elaborate de Ministerul Sănătăţii. Înscrierea la creşă sau la grădiniţă începe luni şi se încheie pe 14 iunie - prima e

Dana Rotariu, soţia fostului internaţional Iosif Rotariu, a murit. Ea avea 60 de ani

News.ro acum 5 ore
Dana Rotariu, soţia fostului internaţional Iosif Rotariu, a murit duminică dimineaţă, a anunţat clubul Poli Timişoara.

Carlos Alcaraz, victorie lejeră în primul tur la Roland Garros

HotNews acum 2 ore
​Carlos Alcaraz a obținut calificarea în turul doi la Roland Garros, după ce l-a învins în trei seturi pe Jeffrey John Wolf, scor 6-1, 6-2, 6-1. Carlos AlcarazFoto: Marco Alpozzi/LaPresse / Shutterstock Editorial / Profimedia >> Roland Garros 2024:

Funcționarii ANAF vor plăti amenzi dacă nu respectă termenele în relația cu cetățenii - proiect

HotNews acum 3 ore
Funcționarii ANAF ar putea plăti amenzi usturătoare dacă nu vor respecta termenele pentru trimiterea comunicărilor către contribuabili, conform unui proiect de lege depus de senatorul USR de Cluj Cristian Bordei. Funcționari publiciFoto: Stepanida P

Handbal masculin: Dinamo Bucureşti, eşec cu Rhein-Nekar Lowen şi încheie pe locul 4 în European League

News.ro acum 2 ore
Campioana Dinamo Bucureşti a fost învinsă şi în finala mică a Turneului F4 din European League, duminică, de formaţia germană Rhein-Nekar Lowen, scor 32-31 (18-15). Pentru trofeu vor juca Fuchse Berlin şi Flensburg. Principalii marcatori ai partidei

Vremea

București
acum

25°
dum.

13°/25°
lun.

12°/19°
mar.

13°/21°
mie.

13°/24°
Iasi
acum

25°
dum.

12°/25°
lun.

11°/18°
mar.

12°/22°
mie.

14°/21°
Constanta
acum

18°
dum.

15°/19°
lun.

13°/16°
mar.

13°/18°
mie.

14°/20°
Cluj-Napoca
acum

20°
dum.

11°/22°
lun.

11°/19°
mar.

12°/19°
mie.

11°/19°
Timisoara
acum

24°
dum.

13°/25°
lun.

13°/26°
mar.

11°/24°
mie.

12°/23°