Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Câţi bani va primi Judeţeanul pentru ca pacienţii să nu mai vină de acasă cu sacoşa de medicamente?

Publicat in Buna ziua Brasov, vineri 5 aprilie 2013 ·

Necesarul real ar fi de cel puţin 900.000 de lei pe lună! În plus

Finanţare spitalelor a fost, dintotdeauna, o problemă spinoasă, astfel că nu de puţine ori pacienţii erau nevoiţi să îşi cumpere medicamente sau materiale sanitare pentru a putea fi trataţi cum se cuvine. Reprezentanţii Ministerului Sănătăţii au garantat că din acest an nu se va mai întâmpla aşa ceva, având în vedere că pentru toate spitalele judeţene şi regionale finanţările au fost suplimentate. „70% din numărul total al cazurilor care sunt tratate în sistemul sanitar de stat sunt în cele aproximativ 50 de spitale regionale şi judeţene, astfel că tariful pe caz rezolvat a fost majorat de la 1.400 la 1.600 de lei pentru spitalele judeţene. Totodată, această sumă este înmulţită cu un indice de complexitate, astfel că Spitalul judeţean Braşov va încasa 1.780 de lei pe fiecare caz”, a precizat senator Marius Neculoiu, fostul manager al Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Braşov.

O măsură bună, luată târziu

Acesta crede că măsura trebuia adoptată de mai mult timp, fiindcă, de exemplu, banii alocaţi pentru primele trei luni ale acestui an Judeţeanului nu au ajuns decât pentru plata salariilor, a utilităţilor şi a hranei. „În aceste condiţii nu au mai fost bani pentru medicamente şi materiale sanitare, iar cazul nu este singular. Ministerul Sănătăţii a conştientizat faptul că spitalele judeţene mari consumă foarte mulţi bani cu terapia intensivă, iar Casa de Asigurări deconta doar 1.700 de lei pe caz, chiar dacă costurile în ATI pentru unii pacienţi ajungeau şi la 100.000 de lei. De acum, toate materialele şi medicamentele pentru aceste cazuri se vor deconta direct de minister prin programul de Terapie Intensivă”, a explicat dr. Neculoiu. Casa de Asigurări de Sănătate a decontat, anul trecut, cheltuieli lunare pentru un număr mediu de 2.800 de pacienţi, iar până la finele a

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Stardă surpată la Slănic Prahova: Raed Arafat a dispus noi evacuări ale populației. Localnicii informații prin RO-Alert să părăsească zona

HotNews acum 33 minute
Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, Raed Arafat, a dispus joi extinderea perimetroului de siguranță în jurul craterului format după surparea unei străzi în localitatea Slănic Prahova prin noi evacuări ale populației care locuiește în z

Rezervele valutare ale BNR au scăzut cu 2,7% în aprilie 2024

Capital acum 59 minute
Banca Naţională a României (BNR) a oferit date de ultim moment cu privire la rezervele sale valutare. Potrivit cifrelor oficiale, acestea înregistrau un total de 62,511 miliarde de euro la data de 30 aprilie 2024.

UPDATE-Macron declară The Economist că o trimitere de trupe la sol în Ucraina nu este exclusă, dacă Moscova ”va străpunge liniile frontului”, iar Kievul cere acest lucru

News.ro acum o ora
Preşedintele francez Emmanuel Macron declară joi The Economist că o trimitere de trupe la sol în Ucraina nu este exclusă, dacă Moscova ”va străpunge liniile frontului”, iar Kievul cere acest lucru, relatează AFP. ”Dacă ruşii se vor duce şi vor străp

Ilie Dobre comentează LIVE pe ProSport.ro meciul Concordia Chiajna – A.C.S. Viitorul Tg. Jiu, vineri, 3 mai 2024, de la ora 11.00

Gandul acum 47 minute
ILIE DOBRE va comenta meciul de fotbal Concordia Chiajna – A.C.S. Viitorul Tg. Jiu, vineri, 3 mai 2024, de la ora 11.00. Comentariul LIVE va putea fi ascultat pe site-urile ProSport și LIGA 2, dar și pe paginile de Facebook și YouTube ale acestora.

Macron reia tema trimiterii de trupe occidentale în Ucraina. Ce nu trebuie să facă Rusia

Mediafax acum 2 ore
Preşedintele francez Emmanuel Macron a reiterat, în declaraţiile date săptămânalului The Economist, posibilitatea de a trimite trupe occidentale în Ucraina, în cazul în care Rusia va reuşi să avanseze pe frontul de est, iar Kievul o va solicita. „Da

Fugarul Prinţul Paul Phillipe al României a făcut o nouă cerere de eliberare pe cauţiune, în Malta. Vineri va fi judecată această contestaţie - surse

News.ro acum o ora
Fugarul Prinţul Paul Phillipe al României a făcut o nouă cerere de eliberare pe cauţiune, în Malta, iar vineri se judecă această contestaţie la eliberarea pe cauţiune, au precizat surse judiciare. Între timp, instanţa din România a trimis autorităţi

Deputatul Viorel Focşa, acuzat din nou că şi-a agresat soţia - surse / Pe numele său a fost emis un ordin de protecţie -

News.ro acum 3 ore
Deputatul Viorel Focşa este acuzat că şi-a agresat soţia, iar pe numele său a fost emis un ordin de protecţie.

VIDEO Bătaie între mai mulți tineri în Vama Veche: Poliția a deschis un dosar penal

HotNews acum o ora
Imagini publicate pe rețele de socializare arată cum mai mulți tineri au fost implicați în noaptea de miercuri spre joi într-o altercație în stațiunea Vama Veche, relatează publicația locală Ziua Constanța. Mașină de Poliție la Vama VecheFoto: Inqua

Domeniul Regal Săvârşin se deschide publicului!

Ziua Constanta acum o ora
Domeniul Regal Săvârşin se deschide publicului pe 1 iunie, când vor avea loc evenimente dedicate Zilei Copilului. ''Deschiderea domeniului la public va avea loc sâmbătă, 1 iunie 2024. În acea zi, în Satul Regal vor avea loc evenimente dedicate Zilei

Bătaie generală în Vama Veche. Mai mulți tineri s-au încăierat în stațiunea aglomerată VIDEO

Ziare.com acum o ora
O bătaie în care au fost implicaţi mai mulţi tineri a avut loc în Vama Veche, iar imaginile au apărut pe o reţea de socializare. Poliţia a deschis o anchetă în acest caz pentru identificarea persoanelor care au luat parte la acest scandal. Reprezent

Vremea

București
acum

18°
joi

12°/18°
vin.

12°/19°
sâm.

13°/21°
dum.

11°/21°
Iasi
acum

25°
joi

12°/25°
vin.

12°/24°
sâm.

9°/20°
dum.

9°/22°
Constanta
acum

12°
joi

12°/14°
vin.

12°/16°
sâm.

13°/15°
dum.

11°/15°
Cluj-Napoca
acum

23°
joi

9°/23°
vin.

12°/21°
sâm.

11°/20°
dum.

10°/21°
Timisoara
acum

23°
joi

12°/23°
vin.

12°/16°
sâm.

10°/23°
dum.

11°/23°