Constantin Chiriac etalează o energie aparent inepuizabilă, pe care o transferă şi celor din jur. Cel puţin aşa se vede în zilele de Festival Internaţional de Teatru Sibiu (FITS 2011), cînd toată lumea e contaminată de microbul bun festivalier, alergînd dintr-un loc în altul, de la un eveniment la altul, încercînd să ia parte la cît mai multe momente. Modelat în 18 ediţii pe spiritul unui oraş interesant prin multiculturalism, patrimoniu, împrejurimi şi intenţii de dezvoltare, FITS portretizează o comunitate locală căreia, alături de saşi şi brînza de Sibiu, i-a adus notorietate teatrul. Mult mai multă şi internaţională, întrucît numele oraşului e cunoscut tututor operatorilor culturali din lume pentru care arta scenică are relevanţă. FITS nu e un festival ca oricare altul. Identitatea sa e netă, a cîştigat contururi ferme odată cu adăugarea cîte unei noi ediţii în cronologia proprie. E un festival amplu, divers, complex, croit pe toate coordonatele care îi dau amplitudine: orizontal, vertical, diagonal. Ceea ce singularizează fiecare filă anuală a manifestării e o temă, evident desprinsă din problematica prezentului, care coagulează trupe, spectacole, conferinţe, dezbateri, lansări de carte, spectacole-lectură, ateliere. Pentru 2011, genericul a fost „comunităţi“, iar cea mai bună caracterizare evaluatoare a celor zece zile este potrivirea dintre intenţii şi rezultate. Actualitatea subiectului comunitar e axiomatică, iar axul festivalului, în jurul căruia au gravitat toate acţiunile, a fost legat de arte ca resursă. FITS nu a sfidat criza, ci a ocolit-o, supunînd-o prin aluvionarea de resurse: buget, venituri proprii, sponsori, parteneri, cîteva pagini bune în broşura printată a Festivalului, nume grele din topurile businessului românesc şi străin, reprezentanţe diplomatice. Structural fără in şi off, programul e un showcase al productelor culturale autohtone