Intr-un fel, acest text vine in prelungirea articolului cu titlul "Cea mai frumoasa tara din lume" pe care l-am publicat in numarul din 13 august al ziarului nostru. Spuneam acolo, printre altele, ca exista semne care ne indreptatesc sa speram intr-o redresare - pe care o dorim cit mai rapida - a turismului romanesc. Ca sa-mi justific afirmatia, voi da un exemplu din propria-mi experienta. Am fost, la mijlocul lunii august, pentru trei zile la Sucevita. Las la o parte aspectele pe care le gasim in ghidurile turistice precum si ceea ce stim despre frumusetea unica a minastirilor, a peisajului etc. Desi n-am nici o competenta in materie, voi incerca sa intru "in pielea" unui etnolog. Amator, fireste. Am stat, asadar, la o pensiune, una din zecile care impinzesc Sucevita. Nu am cum (si nici nu vreau) sa-mi dramuiesc superlativele. Pensiunii la care am tras n-ai ce sa-i reprosezi. Dimpotriva. O vila construita cu bun gust, aripa noua imbinindu-se armonios cu cea veche (casa parinteasca). Cerdac spatios, cu doua mese, scaune, intr-un colt un radio cu lector de CD, alaturi discuri variate, majoritatea insa cu opere de Mozart, Haydn, Beethoven etc. Muzica, daca doresti (si am dorit), e pusa incet, in asa fel incit poti s-o asculti fara sa te zgirie in urechi. Gradina atent ingrijita, gazon tuns cu regularitate, flori, citiva copaci fructiferi, ceva gaini, un foisor unde sa te adapostesti cind caldura devine excesiva. Gazdele - de o civilitate, de o discretie, de o amabilitate ireprosabile. Domnul - profesor de fizica; doamna - invatatoare. Scoala din comuna (cu opt clase) e bine dotata, are doua laboratoare de informatica, o mica biblioteca, elevii citesc dar totodata invata sa se serveasca de calculator. Intreb - deformatie profesionala - care este nivelul elevilor. Foarte bun, mi se raspunde. Disciplinati, nu sint (decit rar) "elevi problema", toate materiile sint acoperi