Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Clujenii trebuie să nu piardă pentru a mai spera la primăvara europeană » "Să jucăm ca nişte campioni!"

Publicat in Gazeta Sporturilor, marți 23 noiembrie 2010 ·

Cîrţu aşteaptă o reacţie de orgoliu din partea elevilor săi în Elveţia, iar jucătorii speră să fi depăşit pasa neagră din Liga 1

CFR speră să tranşeze astăzi, în favoarea sa, lupta pentru locul 3, care asigură prezenţa în "16"-imile Europa League. Sorin Cîrţu e convins că echipa lui poate da o replică solidă pe terenul elveţienilor. "Sînt optimist, am arătat şi lucruri bune în Champions League. Cu excepţia primei reprize de la Cluj, cu Bayern, am demonstrat că putem duce un ritm bun în competiţie. Pînă la urmă, în faţa nemţilor, s-a văzut diferenţa de valoare. Cu Basel avem şansa noastră, pe care trebuie s-o exploatăm. Calculele le vom face după, important e să jucăm fotbal", a spus Sorinaccio. Căpitanul Cadu l-a completat: "O remiză la Basel ne menţine în Europa. Nu ştiu dacă putem depăşi Roma ca să terminăm pe 2...".

Portughezul e şocat de faptul că echipa sa ratează excesiv. "N-am mai văzut aşa ceva. Anul trecut, marcam două goluri dintr-o jumătate de ocazie, iar acum nici după 10 şanse nu e sigur că înscriem măcar un gol. Fiecare echipă trece prin perioade proaste, dar la noi parcă e prea de tot. O să vorbesc cu băieţii să mergem cu toţii la biserică. Pierdem sau remizăm în meciuri în care adversarii trag un singur şut pe poartă. În schimb, sîntem lideri la autogoluri, la ratat de penalty-uri şi la şuturi în bară. Cu Basel, trebuie să uităm de toate astea şi să jucăm cu inima, ca nişte adevăraţi campioni", a mai spus Cadu.

"Ne mulţumeşte şi un egal, dar noi vrem victoria. Aşa sîntem noi, românii, jucăm totul sau nimic. Jucăm pentru onoare, nu vrem să părăsim competiţia cu fruntea plecată. Sper să nimerim poarta care trebuie"

Sorin Cîrţu, antrenor CFR

"Putem cîştiga la Basel. Am arătat un fotbal de calitate în ultima vreme, dar am ratat foarte mult"

Juan Culio, mijlocaş CFR

"N-ave

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Meciul dintre Farul și Sepsi, întrerupt din cauza scandărilor xenofobe

HotNews acum 7 ore
​Arbitrul Adrian Cojocaru a întrerupt temporar partida dintre Farul Constanța și Sepsi Sfântu Gheorghe din cauza scandărilor xenofobe ale galeriei gazdelor. Meciul a fost reluat după două minute. Suporterii echipei Farul ConstanțaFoto: Razvan Pasari

Un tânăr de 21 de ani a murit şi patru persoane au fost rănite, într-un accident rutier produs în judeţul Hunedoara / Şoferul vinovat, alcoolemie de 0,54 mg/l alcool pur în aerul expirat - FOTO

News.ro acum 9 ore
Un tânăr de 21 de ani a murit, vineri, şi patru persoane au fost rănite, între care un adolescent de 16 ani, într-un accident rutier produs în judeţul Hunedoara. La şoferul vinovat aparatul alcooltest a indicat o valoare de 0,54 mg/l alcool pur în a

Simona Halep despre momentul în care a aflat că a fost depistată pozitiv: A fost ca şi cum m-ar fi lovit un camion

News.ro acum 9 ore
Simona Halep povesteşte, într-un interviu pentru Tennis Channel, despre momentul în care a fost depistată pozitiv şi starea ei de spirit din timpul suspendării. Ea a comparat şocul anunţului depistării cu o substanţă interzisă cu impactul cu un cami

VIDEO Incendiu uriaș la o fabrică de armament din Berlin. Uzina Diehl produce sistemul de apărare antiaeriană IRIS-T, furnizat şi Ucrainei / Alertă de nor toxic periculos

HotNews acum 11 ore
O fabrică germană aparţinând companiei Diehl Metal, care produce sistemul de apărare antiaeriană IRIS-T SLM pe care Berlinul îl furnizează armatei ucrainene, a fost cuprinsă vineri de un incendiu impresionant, relatează presa germană citată de Le Fi

Poșta Română confirmă livrarea pensiilor înainte de Paște. Precizări despre ”cazurile excepţionale”

Ziare.com acum 11 ore
Compania Naţională ”Poşta Română” (CNPR) informează că a început livrarea pensiilor din data de 27 aprilie, cu cinci zile înainte de calendarul lunar pentru distribuirea acestora, şi estimează că până la sfârşitul zilei de vineri se va apropia de pr

Erdogan afirmă că a suspendat orice legătură comercială cu Israelul pentru obţinerea unui armistiţiu în Gaza

G4Media acum 8 ore
Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a declarat vineri că suspendarea relaţiilor comerciale cu Israelul, anunţată cu o zi înainte, vizează să „forţeze” ţara să accepte un armistiţiu în Fâşia Gaza, relatează AFP, preluată de Agerpres. „Am luat anum

Ionuţ Stroe, întrebat dacă va fi modificată data alegerilor prezidenţiale: Este un subiect pe care îl vom aborda după data de 9 iunie

News.ro acum 7 ore
Purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuţ Stroe, a afirmat, vineris eară, că, după alegerile din 9 iunie, se va discuta la nivelul coaliţiei de guvernare dacă va fi modificată data alegerilor prezidenţiale. Până atunci, însă ”evoluăm în ecuaţia alegerilor

Locul din România unde se află CEA MAI FRUMOASĂ stradă din Europa / Puțini știu despre ea

Gandul acum 10 ore
Cea mai frumoasă stradă din Europa este România. Aceasta are un aspect feeric în această perioadă, datorită cireșilor japonezi. Vestul țării se poate „mândri” cu faptul că are cea mai frumoasă stradă din Europa. Strada, situată lângă Parcul Rozelor

UEFA a decis ca loturile participantelor la Euro 2024 să fie de câte 26 de jucători

News.ro acum 11 ore
Comitetul Executiv al UEFA a decis să extindă listele pentru turneul final al Campionatului European de la 23 la 26 de jucători, informează L’Equipe. Contactaţi în ultimele ore prin e-mail, membrii Comitetului Executiv al UEFA au decis vineri să măr

O ofensivă israeliană asupra Rafah „ar putea duce la o baie de sânge”, spune șeful OMS

HotNews acum 5 ore
O ofensivă terestră a armatei israeliene asupra orașului Rafah, în sudul Fâșiei Gaza, „ar putea duce la o baie de sânge”, a avertizat vineri șeful Organizației Mondiale a Sănătății pe rețeaua de socializare X. Civili palestinieni lângă o clădire dis

Vremea

București
acum

11°
sâm.

11°/21°
dum.

11°/22°
lun.

13°/25°
mar.

14°/26°
Iasi
acum

14°
sâm.

12°/20°
dum.

9°/22°
lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
Constanta
acum

10°
sâm.

10°/15°
dum.

11°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/18°
Cluj-Napoca
acum

11°
sâm.

11°/22°
dum.

10°/20°
lun.

11°/22°
mar.

12°/23°
Timisoara
acum

11°
sâm.

11°/23°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°
mar.

13°/25°