Mesajul a fost trimis. Multumesc!

154 de milioane de lei in plus la bugetul Consiliului Judetean Suceava, in 2011 fata de 2010

Publicat in Ziarul de Iasi, vineri 14 ianuarie 2011 ·

Potrivit vicepresedintelui Consiliului Judetean Suceava, Vasile Ilie, sedinta privind aprobarea bugetului administratiei judetene pentru acest an va avea loc in data de 25 ianuarie. Conform proiectului de buget, diferenta foarte mare este explicabila in buna masura prin atragerea de fonduri europene. Bugetul pentru acest an al Consiliului Judetean (CJ) Suceava este, conform proiectului publicat pe pagina de internet a institutiei, cu aproape 154 de milioane de lei mai mare decat cel din anul precedent. Astfel, daca la inceputul anului trecut s-a promovat in cadrul CJ Suceava un proiect de buget de 435,32 milioane de lei, la sedinta care va avea loc in cea de-a doua parte a acestei luni se va supune aprobarii un proiect de buget conform caruia veniturile estimate de administratia judeteana vor fi de 589,23 milioane de lei. Astfel, daca in cursul anului trecut veniturile proprii ale administratiei judetene sucevene fusesera estimate la 54,9 milioane de lei, in acest an acestea sunt estimate ca vor creste la 58,4 milioane de lei. De asemenea, anul trecut era estimata o suma defalcata din TVA ce sa fie virata la bugetul CJ in valoare de 139,4 milioane de lei pe cand anul acesta vor fi 134,8 milioane de lei. Daca in cursul anului 2010 au fost subventii de la bugetul de stat de 125,7 milioane de lei, pentru anul acesta este preconizat a se incasa 176,9 milioane de lei. Motivul principal de unde rezulta diferenta foarte mare intre ce este preconizat a se realiza anul acesta fata de anul trecut la bugetul CJ Suceava rezulta, insa, din sumele primite de la Uniunea Europeana (UE) in contul lucrarilor efectuate pe baza unor proiecte cu finantare acordata din Fondul European de Dezvoltare Regionala (FEDR). Astfel, anul trecut, se estimase ca UE va acorda prin FEDR la bugetul CJ Suceava 115,17 milioane de lei in contul unor plati efectuate. Intrucat a crescut substantial gradul d

Articolul in Ziarul de Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Meciul dintre Farul și Sepsi, întrerupt din cauza scandărilor xenofobe

HotNews acum 39 minute
​Arbitrul Adrian Cojocaru a întrerupt temporar partida dintre Farul Constanța și Sepsi Sfântu Gheorghe din cauza scandărilor xenofobe ale galeriei gazdelor. Meciul a fost reluat după două minute. Suporterii echipei Farul ConstanțaFoto: Razvan Pasari

Simona Halep despre momentul în care a aflat că a fost depistată pozitiv: A fost ca şi cum m-ar fi lovit un camion

News.ro acum 3 ore
Simona Halep povesteşte, într-un interviu pentru Tennis Channel, despre momentul în care a fost depistată pozitiv şi starea ei de spirit din timpul suspendării. Ea a comparat şocul anunţului depistării cu o substanţă interzisă cu impactul cu un cami

Cluj: Poliţist local, filmat în timp ce conduce o familie de raţe pe o stradă spre Canalul Morii

Mediafax acum o ora
Imaginile au fost postate pe pagina de Facebook a Primăriei Cluj-Napoca. „Răţuştele merg şi pe apă şi pe bulevard la Cluj-Napoca. Poliţiştii locali au condus în siguranţă o familie de raţe spre Canalul Morii”, au scris reprezentanţii primăriei pe re

Ionuţ Stroe, întrebat dacă va fi modificată data alegerilor prezidenţiale: Este un subiect pe care îl vom aborda după data de 9 iunie

News.ro acum 45 minute
Purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuţ Stroe, a afirmat, vineris eară, că, după alegerile din 9 iunie, se va discuta la nivelul coaliţiei de guvernare dacă va fi modificată data alegerilor prezidenţiale. Până atunci, însă ”evoluăm în ecuaţia alegerilor

VIDEO Incendiu uriaș la o fabrică de armament din Berlin. Uzina Diehl produce sistemul de apărare antiaeriană IRIS-T, furnizat şi Ucrainei / Alertă de nor toxic periculos

HotNews acum 4 ore
O fabrică germană aparţinând companiei Diehl Metal, care produce sistemul de apărare antiaeriană IRIS-T SLM pe care Berlinul îl furnizează armatei ucrainene, a fost cuprinsă vineri de un incendiu impresionant, relatează presa germană citată de Le Fi

Un tânăr de 21 de ani a murit şi patru persoane au fost rănite, într-un accident rutier produs în judeţul Hunedoara / Şoferul vinovat, alcoolemie de 0,54 mg/l alcool pur în aerul expirat - FOTO

News.ro acum 2 ore
Un tânăr de 21 de ani a murit, vineri, şi patru persoane au fost rănite, între care un adolescent de 16 ani, într-un accident rutier produs în judeţul Hunedoara. La şoferul vinovat aparatul alcooltest a indicat o valoare de 0,54 mg/l alcool pur în a

Bacău: Mai mulţi turişti, între care un cetăţean britanic, ajutaţi de jandarmi după ce au observat patru urşi, pe traseul 300 de scări din staţiunea Slănic Moldova

News.ro acum 2 ore
Mai mulţi turişti, între care un cetăţean britanic, au fost ajutaţi, vineri, de jandarmii din Bacău, după ce au observat patru urşi, pe traseul 300 de scări din staţiunea Slănic Moldova, şi s-au temut să înainteze.

Poșta Română confirmă livrarea pensiilor înainte de Paște. Precizări despre ”cazurile excepţionale”

Ziare.com acum 5 ore
Compania Naţională ”Poşta Română” (CNPR) informează că a început livrarea pensiilor din data de 27 aprilie, cu cinci zile înainte de calendarul lunar pentru distribuirea acestora, şi estimează că până la sfârşitul zilei de vineri se va apropia de pr

Intervenție în forță a polițiștilor de la Acţiuni Speciale, în Sectorul 1. Un bărbat a fost împușcat după ce i-a amenințat pe oamenii legii cu un topor

Ziare.com acum 7 ore
Poliţiştii de la Serviciul de Acţiuni Speciale (SAS) au intervenit în forţă într-o locuinţă din Sectorul 1, după ce o femeie a anunţat că a fost ameninţată de fratele său. Bărbatul a fost agresiv şi cu agenţii veniţi să îl calmeze, refuzând dialogul

Justiţia din Nepal a ordonat limitarea numărului de permise pentru escaladarea Everestului

Adevarul acum 2 ore
Curtea Supremă din Nepal a ordonat guvernului să limiteze numărul de permise eliberate pentru escaladarea Everestului şi a altor vârfuri din Himalaya, a declarat pentru AFP un avocat care a depus o cerere în acest sens.

Vremea

București
acum

14°
vin.

12°/18°
sâm.

12°/21°
dum.

11°/22°
lun.

12°/25°
Iasi
acum

22°
vin.

13°/25°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/22°
lun.

10°/26°
Constanta
acum

13°
vin.

12°/16°
sâm.

13°/15°
dum.

11°/15°
lun.

10°/17°
Cluj-Napoca
acum

18°
vin.

12°/22°
sâm.

12°/21°
dum.

11°/20°
lun.

11°/22°
Timisoara
acum

15°
vin.

12°/16°
sâm.

10°/22°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°