Stăm azi mai bine decît la plecarea lui Omar Hayssam din ţară, care a fost echivalentul unei catastrofe, pentru că părea testul final- picat- la întrebarea dacă statul român e capabil să apere interesul public de imixtiunea celui privat şi necuvenit? Oricine, chiar şi un terorist, un raketeer, un şantajist internaţional părea să fi dovedit atunci că e mai tare decît interesul public în orice împrejurare. De asta au zburat doi şefi de şefi servicii secrete şi un procuror general, deşi Traian Băsescu crezuse pînă în secunda anterioară că îi poate trage de partea sa şi folosi cu succes. Sîntem azi, cînd în sfîrşit putem rezolva acest vechi decont, mai capabili să împiedicăm o nouă imixtiune, similară şi brutală, a interesului privat contra celui public? Ne-am construit apărări mai bune? Sînt mai de încredere cei care ne păzesc? Văzînd cum se comportă zilele astea preşedintele şi premierul nu mă simt în largul meu. Sigur, e normal oamenii politici să se agite să capete cît mai mult credit pentru ce au reuşit. Dar nu e normal premierul să vorbească despre tratate de extrădare despre care nu e briefat cum trebuie, şi e cu totul stupefiant şeful statului să se laude cu intervenţii externe neautorizate despre care să citesc eu în presa străină. Nu sîntem în J.A.G. sau în SEAL sau alt serial ieftin care se oferă la Cannes ca rest dacă cumperi vreun film mai de Doamne ajută. Singurul om politic zilele astea care a transmis un pic de încredere şi profesionalism a fost ministrul apărării, dnul Duşă (nu ştiu nici în ce partid e). El a spus ce trebuia - că s-a făcut ce era necesar, dar asta e clasificat, gata cu întrebările, no comment.

Dar asta e prea puţin din marele angrenaj necesar pentru a asigura autonomia statului faţă de interesul privat, ameninţat de corupţie (cea mai veche ameninţare de securitate, de aici expresia „vîndut ţara”) dar şi de incompetenţă, care în