Undeva în centrul oraşului Cîmpulung-Muscel, pe colina vestică, chiar în spatele Primăriei, se ascunde Vila Ştefan, fosta proprietate a familiei Golescu, actualmente în gestiunea fundaţiei Pro Patrimonio.
Semnalizarea rutieră a oraşului nu ne indică acest monument istoric de curînd redescoperit, renovat. Chestionarea trecătorilor nu vă va ajuta pentru a găsi acest ansamblu peisager şi arhitectural remarcabil şi unic, cu o întindere semnificativă (două hectare), care, deşi e aproape invizibil din exterior, oferă o perspectivă dominantă asupra Cîmpulungului.
În 1909 Vasile Golescu, inginerul absolvent al şcolii „Eaux et Forêt“ din Franţa, a transformat o coastă sălbatică într-un ansamblu arhitectural şi peisager deosebit. Casa Golescu a fost gîndită ca o casă de vacanţă dedicată lui Ştefan Golescu, fiul său mort în Primul Război Mondial, care dă şi numele străzii pe care se află vila, numită şi Vila Ştefan. Puţin după finalizarea casei şi a grădinii, Vasile Golescu a decedat. Vila a fost donată Fundaţiei Pro Patrimonio de surorile Irina şi Viorica Golescu (ultimele descendente ale familiei), care au locuit în ea pînă la sfîrşitul secolului al XX-lea.
Casa şi cantonul sînt construite în stilul naţional neo-românesc. Construcţia principală este bine proporţionată şi decorată discret cu elemente din piatră de Albeşti de cea mai bună calitate. Eleganţa fiecărui detaliu contribuie la armonia ansamblului.
În 2001 am descoperit o casă plină de amintiri, de obiecte minunate. Ambianţa locului era parcă extrasă dintr-un roman de epocă, degradată, rafinată, rară. Restaurarea interioarelor s-a bazat – după cum sublinia Caroline d’Assay (preşedinta Pro Patrimonio Franţa) – pe „respectul faţă de obiectele existente şi consistenţa istorică a locului“. Domnişoarele Golescu au colecţionat obiecte decorative artizanale, au actualizat biblioteca, au păstrat s