Mesajul a fost trimis. Multumesc!

18 americani ucisi la Fallujah

Publicat in Adevarul, sâmbătă 13 noiembrie 2004 ·

Nu mai putin de 18 soldati americani si cinci irakieni au fost ucisi, iar peste 200 de soldati ai coalitiei au fost raniti, dupa cinci zile de lupte la Fallujah, dar atingerea obiectivelor militare ale SUA este incerta. Orasul este ocupat aproape in intregime, insa Abu Mussab al-Zarqawi ramane de negasit. Circa 500 de rebeli au fost ucisi, dar nu se stie nimic despre restul pana la 2.500, presupusi a se fi baricadat in localitate la inceputul saptamanii. Aproape ca nu mai exista o casa sau un vehicul care sa nu fi suferit distrugeri, iar nici un civil nu se mai arata pe strazile pline de cadavre aflate in putrefactie. Tancurile americane controleaza fiecare intersectie, iar casele, institutiile publice si moscheile sunt curatate pas cu pas de arme si dispozitive explozive. Ieri se mai desfasurau numai lupte sporadice de lichidare a unor cuiburi de lunetisti. Activitatea principala a trupelor coalitiei a devenit cercetarea sutelor de compact-discuri inscriptionate cu "decapitarea lui...", a armelor, bannerelor organizatiilor teroriste si a baltilor de sange descoperite in pivnitele unor cladiri. Nici un occidental rapit nu a fost gasit, viu sau mort, dar sapte ostatici din India, Kenya si Egipt au fost salvati de trupele coalitiei. Totusi, pacea aparent castigata la Fallujah este pierduta in alte parti ale Irakului. Un ofiter american din Tikrit a afirmat ca rebelii, care fug din Fallujah (desi americanii pretindeau zilele trecute ca au sigilat complet localitatea), se regrupeaza in alte locuri. El a spus ca nu stie care sunt acestea, dar a citat drept posibile baze de concentrare Mosul si Baaquba, destinatii confirmate si de corespondentul APF. Dupa o noapte de atacuri aeriene si incursiuni terestre la Mosul, trupele SUA si ale politiei irakiane, care controlau cinci poduri in oras, s-au retras din pricina unor bombardamente puternice cu mortiere. Faptul ca o trei

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cannes 2024 - „Anora”, de Sean Baker, care spune povestea de dragoste dintre o dansatoare la bară din New York şi fiul unui oligarh, a câştigat trofeul Palme d'Or/ VIDEO

News.ro acum 41 minute
„Anora”, regizat de Sean Baker, a câştigat, sâmbătă, trofeul Palme d'Or la cea de-a 77-a ediţie a Festivalului de Film de la Cannes, care a avut loc între 14 şi 25 mai. Acesta este primul Palme d'Or american de la „Tree of Life”, de Terrence Malick,

Nicki Minaj a fost arestată pe aeroportul din Amsterdam - presa olandeză

Mediafax acum 10 minute
Nicki Minaj a filmat o parte din întâlnirea sa cu poliţia, postând-o pe reţelele de socializare. În videoclip, se pare că se aude un ofiţer de poliţie spunându-i lui Minaj: „Eşti arestată”. Poliţia olandeză a declarat că o femeie americană în vârstă

Directoarea turneului Roland Garros a explicat de ce Simona Halep nu a primit un wild card la Grand Slam-ul de la Paris

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
Amelie Mauresmo, directoarea turneului Roland Garros, a vorbit despre motivele pentru care , fostă lideră WTA, nu a primit un wild card pentru a participa la Grand Slam-ul de la Paris.

Românii care au solicitat sprijin pentru evacuare au părăsit Noua Caledonie, zdruncinată de proteste violente

Ziare.com acum 3 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a anunţat, sâmbătă, 25 mai, că toţi cei şase cetăţeni români care solicitaseră sprijin pentru evacuare au părăsit Noua Caledonie, cu diferite curse aeriene. ”Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează că în ur

Argeş: Copil de opt ani, rănit uşor de un urs pe care a încercat să îl hrănească din maşină. El a suferit zgârieturi la o mână

News.ro acum 33 minute
Un băiat de opt ani a fost rănit, sâmbătă, în timp ce încerca să hrănească un urs pe care familia sa l-a văzut pe marginea unui drum din judeţul Argeş, în zona barajului Vidraru. Copilul a fost zgâriat de animal la una dintre mâini.

Armata rusă a pierdut peste o jumătate de milion de oameni în Războiul din Ucraina, estimează Statul Major ucrainean

News.ro acum 3 ore
Statul Major ucrainean anunţă într-o serie de comunicate că armata rusă a pierdut 500.000 de oameni în lupte - ucişi sau răniţi - de la 24 februarie 2022, relatează Le Monde. Aceste date nu pot fi verificate, scrie ziarul francez, care precizează că

Începe construirea primului institut de cercetare în inteligenţa artificială din România

HotNews acum 2 ore
​România va avea un institut de cercetare în inteligenţa artificială prin intermediul căruia va putea să-şi dezvolte propriile soluţii tehnologice, să colaboreze cu parteneri internaţionali şi să formeze specialişti de top în domeniu, a scris sâmbăt

Primele declarații ale bărbatului care și-a ucis nepoata de 8 ani. Unchiul fetiței dă vina pe alcool pentru fapta comisă

Ziare.com acum 4 ore
Bărbatul din comuna Albești, Botoșani, care și-a ucis nepoata și-a recunoscut faptele și dă vina pe alcool pentru gestul comis. Unchiul copilei a fost dus la Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoşani cu propunere de arestare preventivă pentru 24 de

Cupa Angliei – finala: Manchester United a câştigat trofeul după 2-1 cu Manchester City - VIDEO

News.ro acum 2 ore
Echipa Manchester United s-a impus sâmbătă în finala Cupei Angliei, câştigând trofeul după ce a învins cu 2-1 rivala concitadină, Manchester City. Echipa lui Erik ten Hag a condus cu 2-0 la pauza meciului de pe Wembley. Golurile lui United au fost m

Anchetă la companiile aeriene: Concurența verifică cum sunt stabilite prețurile biletelor de avion

Wall-Street.ro acum 4 ore
Consiliul Concurenţei analizează impactul ieşirii Blue Air de pe piaţă şi al reducerii activităţii TAROM şi motivul pentru care a crescut atât de mult preţul biletelor la companiile aeriene Wizzair, Ryanair şi nu numai, a declarat preşedintele Consi

Vremea

București
acum

20°
sâm.

15°/26°
dum.

13°/25°
lun.

12°/19°
mar.

13°/16°
Iasi
acum

21°
sâm.

15°/25°
dum.

12°/25°
lun.

12°/23°
mar.

14°/22°
Constanta
acum

14°
sâm.

14°/18°
dum.

15°/19°
lun.

14°/17°
mar.

14°/16°
Cluj-Napoca
acum

17°
sâm.

12°/23°
dum.

11°/23°
lun.

11°/21°
mar.

10°/20°
Timisoara
acum

17°
sâm.

12°/26°
dum.

13°/25°
lun.

14°/26°
mar.

11°/24°