Jandarmii şi poliţiştii dâmboviţeni au fost solicitaţi, joi, la Râncaciov, judeţul Dâmboviţa, pentru a stinge un protest spontan, iscat la scurt timp după ce electricienii au reparat un transformator. Oamenii aveau degând să îi linşeze pe muncitori şi spun că toată aparatura din case le-a fost distrusă. Acum aşteaptă despăgubiri de la Electrica.
Televizoare, computere, frigidere, maşini de spălat, nimic nu a rămas funcţional.
“Telefonul cu internet nu a mai mers din prima clipă, frigiderul, cuptorul cu microunde, hidroforul. Putem ajunge la o înţelegere cu firma de distribuţie, dacă şi noi suntem înţeleşi şi ni se plătesc pagubele. Nu ştiu ce pagubă am, dar e tot ce poate strânge omul pentru o casă. Ştiţi foarte bine cât de mult se chinuie omul să-şi ia aparatură în casă. Noi suntem de la ţară, aveam provizii în congelatoare, oamenii au tăiat porci, păsări pentru iarnă. O să se strice tot. La mulţi a luat foc aparatura pur şi simplu. Noi am sunat la Electrica, dar ne pasează de colo-colo. Procedura este să ne ducem noi şi să facem plângere. Fiecare dintre noi. Primarul a mai luat legătura cu ei şi au zis că astăzi şi mâine vor veni din casă în casă şi o să încerce să evalueze pagubele ca să ia măsuri. Acum să vedem cât se ţin de cuvânt”, a povestit unul dintre păgubiţi.
"Eveniment tehnic imprevizibil"
Reprezentanţii Electrica au declarat că toate defecţiunile vor fi remediate şi că oamenii vor primi despăgubiri.
“La Râncaciov, la postul de transformare 2021, s-a înregistrat un eveniment tehnic imprevizibil, dar care se poate întâmpla, un defect în transformator. Cauza se va analiza după înlocuirea acestuia, lucru care se întâmplă în circa două ore, oamenii noştri lucrează acolo. Consumatorii vor fi realimentaţi. Rugăm toţi cetăţenii care au fost afectaţi, ale căror receptoare au fost