Un cutremur puternic cu magnitudinea de 6,2 s-a produs miercuri pe insula Miyakejima, situată la 175 de kilometri sud de Tokyo, după aproximativ alte 12 seisme de intensitate mai mică resimţite în aceeaşi zonă în orele anterioare, a anunţat agenţia japoneză de meteorologie.
Cel mai puternic cutremur s-a produs la ora locală 17.57 (11.57 ora României) pe această insulă vulcanică din prefectura Tokyo.
Hipocentrul acestuia a fost localizat la o adâncime de 20 de kilometri, a semnalat agenţia japoneză, care a precizat că nu există risc de tsunami.
Cutremurele au fost resimţite pe o zonă întinsă, inclusiv la Tokyo.
"Am auzit un zgomot puternic şi s-a zguduit puternic", explicat la televiziune o locuitoare din zonă, precizând că mai multe obiecte au căzut.
"Pentru moment, nu a fost înregistrat niciun rănit", a declarat ea.
O conferinţă de presă a seismologilor din cadrul agenţiei de meteorologie va avea loc în cursul zilei.
Situat la joncţiunea a patru plăci tectonice, arhipelagul nipon înregistrează în fiecare an 20 la sută din cutremurele cele mai puternice de pe planetă. Nicio regiune a teritoriului japonez nu este scutită.
Sâmbătă dimineaţa, un cutremur cu magnitudinea de 6,3 s-a prods în vestul ţării, în apropiere de oraşul port Kobe, unde un seism a provocat moartea a 6.400 de persoane în 1995.
Duminică, un cutremur cu magnitudinea de 5,2 a avut loc pe coasta prefecturii Fukushima, afectată deja de un seism cu magnitudinea 9, urmat de tsunami la 11 martie 2011. Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »