Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Schimbări la vârful Pentagonului şi al CIA

Publicat in Ziua Veche, joi 28 aprilie 2011 ·

Actualul director al CIA, Leon Panetta, va deveni ministru al apărării şi va fi înlocuit în fruntea agenţiei secrete de generalul David Petraeus, în prezent comandantul operaţiunilor militare din Afganistan, au anunţat miercuri canalele de televiziune NBC şi ABC, preluate de agenţiile internaţionale de presă.

Panetta, care are 72 de ani şi nu este militar, îi va succeda lui Gates ‘în cursul acestei veri’, potrivit unui responsabil american citat de AFP şi care a dorit să i se păstreze anonimatul, transmite Agerpres. Acesta nu a dorit să confirme însă şi numirea lui Petraeus în locul lui Panetta. Un oficial citat de Reuters a menţionat că un anunţ oficial în acest sens va fi făcut în cursul acestei săptămâni. Preşedintele american Barack Obama îl va nominaliza totodată pe diplomatul Ryan Crocker ambasador în Afganistan, post ocupat în prezent de Karl Eikenberry, potrivit NBC. Crocker a mai fost ambasador între altele în Irak. Generalul Petraeus urmează să fie înlocuit în Afganistan de generalul John Allen, actualmente comandant adjunct al Centcom, comandamentul central al armatei SUA. Toate aceste schimbări vor avea nevoie şi de confirmarea Senatului SUA. O posibilă ‘remaniere’ la vârful securităţii naţionale a SUA face obiectul unor intense speculaţii în ultimele săptămâni. Aceste speculaţii survin în contextul în care actualul ministru al apărării, Robert Gates – care a fost, la rându-i, director al CIA – intenţionează să se retragă din funcţie în cursul acestui an. Surse din cercurile de la Washington au dat de înţeles de altfel încă înainte de apariţia acestor zvonuri că este previzibil un ‘schimb Petraeus-Panetta‘ pe măsură ce campania de realegere a lui Obama, în 2012, se apropie. Panetta, exponent al Partidului Democrat, s-ar putea dovedi mai apropiat de democratul Obama decât Gates, numit de fostul lider republican de la Casa Albă George W.Bush. To

Articolul in Ziua Veche >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un alpinist român a murit pe Everest. Gabriel Ţabără avea 48 de ani

News.ro acum o ora
Alpinistul Gabriel Viorel Ţabără, în vârstă de 48 de ani, a murit pe Everest, în Tabăra III, situată la 7470 m altitudine. Românul a murit luni dimineaţă; potrivit oficialilor. El a fost găsit fără viaţă în cortul său de către ghidul său montan, a p

Președintele Iohannis „România nu va trimite combatanți în Ucraina“

Ziua Constanta acum 4 ore
Președintele României, Klaus Iohannis, a susținut miercuri, 22 mai 2024, declarații de presă la finalul vizitei în Parcul Național Piatra Craiului, cu prilejul Zilei Internaționale a Biodiversității și în marja Zilei Europene a Parcurilor Naționale.

UPDATE - Arad: Un mort şi un rănit, după ce un autoturism şi un camion s-au ciocnit/ Traficul pe DN 7, oprit pe ambele sensuri - FOTO

News.ro acum 44 minute
Două persoane au fost rănite, miercuri, după ce un autoturism şi un camion s-au ciocnit, în localitatea Săvârşin, judeţul Arad. Una dintre victime era inconştientă, fiind făcute manevre de resuscitare, însă acestea nu au avut rezultat, fiind declara

Marea Britanie. Premierul Rishi Sunak face o mişcare surpriză: alegerile generale vor avea loc în luna iulie

Mediafax acum 27 minute
Rishi Sunak a anunţat că alegerile generale vor avea loc anticipat, în luna iulie, potrivit BBC. Astfel, ar urma să aibă loc o competiţie în care Keir Starmer, liderul Partidului Laburist, va încerca să preia puterea după 14 ani de guvernare condusă

Robert Fico, în stare ”stabilă” la o săptămână după tentativa de asasinat. Juraj Cintula nu ar fi acţionat singur, în contextul unei ”manipulări” a contului pe Facebook, potrivit Guvernului, înainte ca Meta să anunţe suprimarea contului suspectului

News.ro acum 44 minute
Premierul slovac Robert Fico se află într-o stare ”stabilă”, dar în continuare ”gravă”, anunţă miercuri adjunctul său, la o săptămână după ce acesta a fost rănit prin împuşcare cu patru gloanţe şi spitalizat, relatează AFP. Acest atac armat a avut l

Gabriela Firea: „PSD a adus un miliard de euro fonduri europene nerambursabile în București”

Adevarul acum o ora
Gabriela Firea susține că echipa sa a adus la Primăria Capitalei peste un miliard de euro fonduri europene. Înscrisă în cursă pentru un nou mandat de edil, Firea a explicat că are în plan extinderea rețelei de metrou.

Măsuri la frontierele comune dintre Bulgaria şi România pentru sezonul estival

Mediafax acum o ora
La întâlnire de lucru din Ruse au mai participat reprezentanţi ai structurilor de Poliţie şi de Poliţie de Frontieră din cele două ţări. Întâlnirea a avut ca scop evaluarea implementării aspectelor convenite de către viceprim-ministrul, ministrul af

Beijingul, acuzat că trimite Rusiei arme letale pentru a le folosi în Ucraina. "E timpul ca lumea să se trezească"

Ziare.com acum o ora
Grant Shapps, ministrul britanic al Apărării, acuză China că furnizează sau este pe cale să furnizeze arme letale Rusiei, pentru a le folosi pe frontul din Ucraina, transmite Reuters, potrivit kyivindependent.com. Ministrul a explicat că Marea Brita

Cutremur cu magnitudinea 4 în zona seismică Vrancea - Buzău

News.ro acum 6 ore
Un cutremur cu magnitudinea 4 s-a produs, miercuri după-amiază, în zona seismică Buzău. Mişcarea telurică a avut loc în apropierea oraşelor Sfântu Gheorghe, Focşani, Braşov, Buzău şi Ploieşti.

Pedeapsa absurdă primită de un adolescent bogat, după ce a ucis doi oameni în timp ce conducea beat: Eseu despre siguranța rutieră FOTO/VIDEO

Ziare.com acum o ora
Un adolescent bogat din India care a omorât doi oameni, în timp ce conducea beat, a fost obligat să scrie un eseu ca pedeapsă. În urma accidentului, furia a crescut în India, care se află într-o perioadă electorală și mulți cer o pedeapsă mai aspră

Vremea

București
acum

24°
mie.

12°/25°
joi

13°/21°
vin.

13°/27°
sâm.

14°/25°
Iasi
acum

25°
mie.

12°/26°
joi

15°/26°
vin.

15°/28°
sâm.

13°/24°
Constanta
acum

19°
mie.

15°/19°
joi

15°/18°
vin.

15°/19°
sâm.

16°/17°
Cluj-Napoca
acum

18°
mie.

12°/18°
joi

12°/22°
vin.

13°/23°
sâm.

13°/23°
Timisoara
acum

23°
mie.

15°/23°
joi

14°/22°
vin.

15°/23°
sâm.

13°/26°