Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Interesul SUA şi vizele

Publicat in Adevarul, joi 15 februarie 2007 ·

În timp ce România aşteaptă cuminte, de peste doi ani, vreun semn de mărinimie din partea Statelor Unite privind liberalizarea regimului de vize, moldovenii de peste Prut au şanse să ne-o În timp ce România aşteaptă cuminte, de peste doi ani, vreun semn de mărinimie din partea Statelor Unite privind liberalizarea regimului de vize, moldovenii de peste Prut au şanse să ne-o ia înainte. Oferta făcută regimului de la Chişinău de ambasadorul american lasă să se înţeleagă că textul acordului de liberalizare e ca şi încheiat, aşteptând doar semnăturile celor două părţi. Surprinzătoare decizie, dacă te gândeşti că "lista" de aşteptare pe care figurează România, alături de Polonia sau Slovacia, ţări membre NATO şi aliate de nădejde ale Statelor Unite - cel puţin aşa susţinea până de curând Washingtonul- zace nerezolvată prin cine ştie ce sertar de la Departamentul de Stat.

O explicaţie posibilă ar fi scăderea interesului american faţă de România, dar şi de alte ţări estice recent intrate în UE, care nu vor mai avea libertatea să acţioneze în nasul "bătrânei Europe", aşa cum s-a întâmplat când Statele Unite au declanşat războiul din Irak. Şi nici să susţină cu aceeaşi promptitudine politicile Washingtonului în curtea din spate a Uniunii. Cum se face însă că la Washington a crescut, brusc, bunăvoinţa faţă de Republica Moldova, o ţară până nu demult serios încondeiată în mai toate rapoartele organizaţiilor guvernamentale sau neguvernamentale americane, la capitolele "corupţie", "încălcarea drepturilor omului", "îngrădirea libertăţii de expresie" etc. Tot o declaraţie a ambasadorului SUA la Chişinău aduce o posibilă lămurire. Statele Unite, spune diplomatul, nu văd soluţionarea problemei transnistrene decât prin respectarea integrităţii teritoriale a Republicii Moldova. Or, nu e niciun secret că regimul de la Tiraspol şi aspiraţiile sale secesioniste au găsit sprijin de n

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Președintele Iohannis se pensionează oficial

Wall-Street.ro acum o ora
Preşedintele Klaus Iohannis nu va mai preda Fizica la Colegiul Naţional ''Samuel von Brukenthal'', după ce şi-a depus cererea de pensionare pentru limită de vârstă, a confirmat, pentru Agerpres, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Şcolar Judeţea

Florin Piersic a fost transferat la Institutul Inimii din Cluj. Actorul fusese operat luni la genunchi

HotNews acum 15 minute
Actorul Florin Piersic a fost transferat la Institutul Inimii din Cluj, după ce luni fusese operat la genunchi. Medicii au decis să-l țină sub supraveghere ținând seama de vârsta înaintată, informează Antena 3, preluată de News.ro. Actorul Florin Pi

Locomotivă în flăcări lângă Timişoara. Peste 60 de călători s-au autoevacuat de urgenţă

Ziare.com acum 27 minute
Incendiu cu degajări mari de fum, marţi după-amiază, 30 aprilie, la compartimentul motor al unui tren care staţiona în gara din localitatea Hodoni de lângă Timişoara. Peste 60 de persoane s-au autoevacuat de urgenţă, iar pompierii au intervenit pent

Dâmboviţa: Asistent medical, reţinut sub acuzaţia că a bătut două adolescente internate la Psihiatrie

HotNews acum o ora
Un asistent medical de la un spital din Târgovişte a fost reţinut, fiind acuzat că a agresat fizic două minore, de 13 şi 17 ani, internate la secţia de Psihiatrie, relatează News.ro. Spital din RomâniaFoto: Inquam Photos / Cornel Putan Asistentul me

Simona Halep a primit un nou wild card. La ce turneu a fost invitată

Gazeta Sporturilor acum o ora
Simona Halep a primit o invitaţie pentru Trophee Clarins, turneu care va avea loc între 13 și 19 mai și la care vor participa alte două românce, Ana Bogdan și Jaqueline Cristian.

Băieţelul din Gorj care ar fi fost vândut de familie şi dus în Germania a ajuns înapoi în ţară, fiind plasat alături de sora sa, la o asistentă maternală. Are traume, dar le va depăşi, spun specialiştii

News.ro acum 50 minute
Băieţelul de şase din Gorj, care ar fi fost vândut pentru câteva sute de lei unui cetăţean german, a ajuns la asistentul maternal din Gorj unde, de câteva zile, se află sora sa mai mare. Pe drumul dinspre Germania a fost vesel, comunicativ, dar cel

Legea privind energia eoliană offshore a fost promulgată

Ziua Constanta acum 4 ore
Președintele Klaus Iohannis a promulgat Legea privind energia eoliană offshore, adoptată de Camera Deputaților în prima parte a lunii, în calitate de cameră decizională. Decret pentru promulgarea Legii privind energia eoliană offshore (PL-x 119/11.0

În județul Călărași O fetiță de 4 ani și bunica acesteia au decedat una după alta. Cauza încă nu este elucidată

Ziua Constanta acum 3 ore
În cursul zilei de 29.04.2024, s-a înregistrat un eveniment tragic în județul Călărași, decedând în aceeași zi, în cursul dimineții, o fetiță de 4 ani și, în jurul prânzului, bunica acesteia. Evenimentul a fost notificat inițial ca suspiciune de t

MAE Atenționare de călătorie în Grecia! Grevă în sectorul transportului public

Ziua Constanta acum o ora
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români aflați permanent sau temporar ori care intenționează să călătorească în Republica Elenă că miercuri, 1 mai 2024, au fost anunțate greve și perturbări în sectorul transportului public. P

The Weeknd donează 2 milioane de dolari pentru aprovizionarea cu alimente în Fâşia Gaza

News.ro acum 50 minute
Cântăreţul The Weeknd a donat 2 milioane de dolari pentru a furniza alimente în Fâşia Gaza. Donaţia, prin intermediul fondului său umanitar XO, va permite trimiterea a 18 milioane de pâini către familiile din Gaza, informează BFM TV. Donaţia a fost

Vremea

București
acum

18°
mar.

13°/19°
mie.

11°/20°
joi

13°/17°
vin.

14°/19°
Iasi
acum

23°
mar.

10°/23°
mie.

10°/22°
joi

13°/23°
vin.

13°/24°
Constanta
acum

16°
mar.

13°/16°
mie.

13°/15°
joi

13°/15°
vin.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

22°
mar.

10°/22°
mie.

8°/20°
joi

8°/20°
vin.

10°/20°
Timisoara
acum

23°
mar.

12°/23°
mie.

10°/23°
joi

12°/17°
vin.

11°/14°