Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Poşta Română se extinde în franciză din decembrie

Publicat in Evenimentul Zilei, luni 4 noiembrie 2013 ·

Primul oficiu poştal în regim franciză din reţeaua Poştei Române va fi deschis în cel mult lună, a declarat, astăzi directorul general al Companiei Naţionale "Poşta Română" (CNPR), Ion Smeeianu. Sursa: CODRIN PRISECARU

"Într-o lună, vom deschide şi primul oficiu franciză - un oficiu în care Poşta Română introduce know-how-ul, brandul şi îşi prestează anumite servicii în colaborare cu un alt partener care, la rândul său, îşi prestează serviciile lui. Prin conjunctura celor două tipuri de servicii, se doreşte o sporire a veniturilor atât în ceea ce priveşte serviciile poştale, cât şi serviciile partenerului", a spus Smeeianu, într-o conferinţă de presă, potrivit Agerpres.

Potrivit şefului CNPR, în prezent se poartă discuţii cu o serie de parteneri, gen farmacii sau retaileri.

"Avem discuţii cu o serie de parteneri, gen farmacii, retaileri. Prin oficiile franciză vom oferi servicii în funcţie de locaţie. Dacă un oficiu va fi într-o farmacie, de exemplu, nu vom presta distribuţie de pensii. Nu are rost să aglomerăm farmaciile cu astfel de servicii. Dacă ele vor fi în zone mic urbane sau rurale, vom face toate tipurile de servicii poştale", a menţionat directorul general al CNPR.

Planuri mărețe pentru 2014

Poşta Română şi-a propus să obţină un profit de 100 milioane de lei în 2014, după ce anul trecut a raportat pierderi de 52,06 milioane de lei la afaceri de 1,21 miliarde de lei.

Totodată, compania spune că anul viitor va intra pe piaţa brokerajului în domeniul asigurărilor.

Poşta Română a inaugurat astăzi un oficiu poştal modernizat în urma unei investiţi de 180.000 de lei, în care serviciile destinate persoanelor juridice sunt separate de cele oferite populaţiei. Oficiul este amplasat pe Şoseaua Iancului 5-7, iar compania de stat vrea ca până la finele anului să mai modernizeze alte patru oficii p

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Moscova o atacă dur pe preşedinta Republicii Moldova şi o acuză de nazism, ca în cazul lui Zelenski. Zaharova spune că politica Maiei Sandu este comparabilă cu experimentele celui de-al Treilea Reich

News.ro acum o ora
Politica preşedintei Republicii Moldova, Maia Sandu, este comparabilă cu experimentele celui de-al Treilea Reich în ceea ce priveşte naţionalitatea şi limba oamenilor, a declarat purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, î

Starea lui Florin Piersic este gravă. Anunțul făcut de medicii de la Spitalul Foișor din Capitală

Ziare.com acum o ora
Actorul Florin Piersic a fost transferat joi, 9 mai, la Spitalul Clinic de Ortopedie-Traumatologie şi TBC Osteoarticular Bucureşti, la momentul internării pacientul prezentându-se cu o "stare generală gravă", afirmă reprezentanţii unităţii medicale

Judecătoarea din cazul Vlad Pascu a întrebat-o pe mama Robertei dacă a fost la înmormântarea fiicei sale

Mediafax acum o ora
Judecătoarea din cazul Vlad Pascu a întrebat-o pe mama Robertei dacă a fost la înmormântarea fiicei sale. „Mi se pare strigător la cer”, declară mama Robertei. Atât ea, cât şi tatăl lui Sebastian Olariu, tânărul ucis de Vlad Pascu, spun că la proces

Continuă seria neagră pentru Boeing: 11 răniți, dintre care 4 în stare gravă, după ce un avion al său a ieșit în afara pistei la Dakar / 3 incidente în doar o zi

HotNews acum 37 minute
Seria incidentelor de siguranță pare să nu mai ia sfârşit pentru Boeing. Un avion al constructorului american a fost implicat în noaptea de miercuri spre joi într-un accident pe aeroportul din Dakar, capitala Senegalului, 11 oameni fiind răniţi, iar

BEC: Campania electorală începe vineri şi se încheie pe 8 iunie. De atunci sunt aplicate regulile specifice în privinţa acţiunilor şi materialelor de propagandă permise

News.ro acum o ora
Reprezentanţii Biroului Electoral Central informează că, vineri, începe campania electorală pentru alegerile din data de 9 iunie şi subliniază că, de la acel moment, sunt aplicate regulile specifice în privinţa acţiunilor şi materialelor de propagan

Nămeți de peste 4 metri și risc de avalanșe: drumarii deszăpezesc zona cea mai dificilă de pe Transfăgărășan | VIDEO

Libertatea acum o ora
Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri (DRDP) Braşov anunţă, joi, că s-a ajuns cu deszăpezirea de pe Transfăgărăşan în zona cea mai dificilă, expusă avalanşelor. Stratul de zăpadă are peste patru metri şi este bătătorită şi îngheţată, relatează New

Cod galben de inundaţii pe râuri din nouă judeţe până vineri dimineaţa

Mediafax acum 3 ore
Sunt vizate râurile din bazinele hidrografice: Someşul Mic (judeţele: Bihor şi Cluj), Crişul Negru (judeţul Bihor), Crişul Alb (judeţele: Hunedoara şi Arad), Arieş (judeţele: Alba şi Cluj), Mureş (judeţele: Alba şi Cluj), Mureş (judeţele: Alba, Sibi

VIDEO George Simion, la palatul lui Gigi Becali: „Dacă venea mai venea mai devreme, îi dădeam 500.000 de euro, cum am dat la PSD”

Gazeta Sporturilor acum o ora
După ce a vorbit despre în Qatar, Gigi Becali a discutat și despre politică. A fost vizitat de George Simion, liderul partidului AUR, și de Mihail Neamțu, candidat AUR la alegerile europarlamentare. - Gigi Becali

Vâlcea: Un bărbat care lucra la reconstrucţia unui drum forestier a murit, după ce a fost prins sub un mal de pământ

News.ro acum 2 ore
Un bărbat în vârstă de 54 de ani, care lucra la reconstrucţia unui drum forestier în zona oraşului Călimăneşti din judeţul Vâlcea, a murit, joi, după ce a fost prins sub un mal de pământ. Poliţia şi Inspectoratul Teritorial de Muncă au demarat inves

Irina Begu e în turul doi la Roma » Victorie după meci întins pe două zile

Gazeta Sporturilor acum 55 minute
Irina Begu (33 de ani, 161 WTA) s-a calificat în turul 2 al turneului de la Roma după ce a trecut de Rebeka Masarova (24 de ani, 104 WTA), din Spania, scor 5-7, 6-3, 6-4.

Vremea

București
acum

16°
joi

12°/16°
vin.

11°/20°
sâm.

10°/22°
dum.

14°/18°
Iasi
acum

19°
joi

11°/19°
vin.

13°/20°
sâm.

12°/20°
dum.

11°/17°
Constanta
acum

15°
joi

13°/15°
vin.

13°/15°
sâm.

12°/17°
dum.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

12°
joi

9°/13°
vin.

7°/18°
sâm.

9°/19°
dum.

10°/17°
Timisoara
acum

16°
joi

11°/17°
vin.

12°/19°
sâm.

10°/22°
dum.

13°/20°