Pandurii Târgu-Jiu a remizat în primul amical din Antalya (1-1), susţinut în compania celor de la Volga Nijni Novgorod.
Cristi Pustai a vorbit pentru Digisport despre modul în care va aborda primul 11 al echipei gorjene. Tehnicianul lui Pandurii este decis să păstreze aceeaşi linie tactică a lui Petre Grigoraş pentru restul sezonului actual.
Acesta a comentat rezultatul de egalitate obţinut de formaţia sa în meciul din Turcia: „A fost un joc de pregătire, cu două reprize puţin diferite. În prima parte s-a jucat destul de bine, dar mai este de muncă, am rulat toţi jucătorii din lot. Am păstrat acelaşi sistem, 4-3-3“.
Pustai a reperat deja punctele care trebuie schimbate la echipa sa: „Trebuie să îmbunătăţim organizarea jocului şi momentul când pierdem mingea, tranziţia negativă. Vom rămâne aceeaşi echipă ofensivă şi cu o posesie bună.S-ar putea să mai aducem câţiva jucători“, a conchis tehnicianul.
Preşedintele Pandurilor, Eugen Pîrvulescu, a venit în completarea afirmaţiilor lui PustaI: „Sunt mulţumit de atitudinea jucătorilor. Ar fi important să aducem un atacant la Pandurii şi cred că ne mai lipseşte şi un fundaş central. Reghecampf şi Mihai Stoica au văzut jocul echipei noastre, o să-i vedem şi noi pe stelişti“. Gorjenii au încheiat anul 2012 pe locul patru în Liga I, la 12 puncte distanţă de liderul Steaua Bucureşti.