– Ce sa mai zic... Tocmai am vazut superbul House of Mirth al lui Terence Davies, cu o Gillian Anderson absolut sublima!
– Trebuie sa-ti spun ca prezenta lui in aceasta a cincea editie a Zilelor filmului britanic m-a bucurat cel mai tare. Nu doar pentru ca a fost cel mai bun si pentru ca sint un fan al lui Davies...
– ...ce m-a surprins a fost sa constat cit de putini, dintre confratii nostri, auzisera macar de Davies... Cineva a scris chiar ca asta e primul sau film!
– Ceea ce ne obliga la un scurt portret al acestuia, for the record. Davies e unul dintre cei mai importanti cineasti britanici actuali, are 55 de ani si, asa cum am scris in caietul-program, a regizat 5 filme in 25 de ani, primele trei (prezentate in anterioarele editii ale Zfb) fiind inspirate de propria lui biografie: Terence Davies Trilogy (The Children – 1976, Madonna and Child – 1980 si Death and Transfiguration – 1983), Distant Voices, Still Lives (1988), The Long Day Closes (1992), The Neon Bible (1995) si acest The House of Mirth (2000). Revin: ce m-a bucurat cel mai tare a fost ca am putut obtine acest film – in mod miraculos – la numai o luna dupa premiera britanica, rastimp in care Gillian Anderson a primit premiul pentru cea mai buna actrita, la recentele British Independent Film Awards.
– Festivalul a inceput cu East is East (un filmulet foarte simpatic, mare succes de public in Anglia) si s-a incheiat cu filmul lui Davies – care inca n-a fost distribuit decit in Marea Britanie; e o distanta ca de la cer la pamint intre aceste doua filme!
– Asta am si intentionat: filme cit mai diferite, pentru toate gusturile si obligatoriu recente! Si ajunsi la acest capitol, poate ca ar fi bine de stiut cum a rezultat aceasta miniselectie de patru titluri (cinci, daca punem la socoteala si Snatch-ul, de a carui premiera simultana am profitat pen
