În 2050 vor fi 145 de pensionari la 100 de salariaţi
Previziunile preşedintelui Băsescu în privinţa evoluţiei pensiilor de stat sunt sumbre. „Dacă nu se reuşeşte lansarea unor politici de îmbunătăţire a indicelui de natalitate, în 2050 vor fi 145 de beneficiari de pensii la 100 de salariaţi”, a declarat ieri Traian Băsescu.
În aceste condiţii, evident, pensiile publice vor fi mici, deoarece sistemul pe baza căruia funcţionează acestea prevede că din contribuţiile salariaţilor la un moment dat se plătesc pensiile la zi. Oricum, nici până în 2050, sistemul public de pensii nu o va duce bine, crede Băsescu, România fiind singura ţară în care numărul de pensionari îl depăşeşte pe cel al salariaţilor.
n această situaţie s-a ajuns în principal din cauza deciziilor politice luate în anii 1996-1998, când pentru a nu se crea revolte sociale, 2.000.000 de oameni care ar fi trebuit să ajungă şomeri în urma restructurării coloşilor de stat au fost trecuţi anticipat în pensie.
Băsescu nu-i consideră însă pe cei care au luat la vremea respectivă această decizie ca fiind iresponsabili, pentru că „de multe ori măsurile luate erau măsuri pentru a rezolva probleme pe termen scurt şi mediu”. (C.N.)
În 2050 vor fi 145 de pensionari la 100 de salariaţi
Previziunile preşedintelui Băsescu în privinţa evoluţiei pensiilor de stat sunt sumbre. „Dacă nu se reuşeşte lansarea unor politici de îmbunătăţire a indicelui de natalitate, în 2050 vor fi 145 de beneficiari de pensii la 100 de salariaţi”, a declarat ieri Traian Băsescu.
În aceste condiţii, evident, pensiile publice vor fi mici, deoarece sistemul pe baza căruia funcţionează acestea prevede că din contribuţiile salariaţilor la un moment dat se plătesc pensiile la zi. Oricum, nici până în 2050, sistemul public de pensii nu o va duce bine, crede Băsescu, România fiind singura ţară în care n