Despre comuna Nucşoara din Muscel şi rezistenţa anticomunistă a unor localnici cunoscuţ ca grupul Arsenescu-Arnăuţoiu , refugiaţ timp de 10 ani în munţi, cu represaliile de care a avut parte întreaga comunitate, s-a scris, s-a vorbit şi s-a filmat mult după 1990. Elisabeta Rizea, o bătrînă cu o prezenţă foarte vie, care i-a ajutat împreună cu soţul şi fiica ei pe fugari şi a făcut ani buni de închisoare pentru asta, după ce-şi pierduse tot părul ( anchetatorii o agăţaseră de cozi de grinda casei), a devenit figura emblematică a acestui episod, transformat în reper, de luptă împotriva comunizării. I s-a adăugat povestea emoţionantă a descoperirii identităţi Ioanei-Raluca Voicu-Arnăuţoiu, fiica liderului mişcării, Toma Arnăuţoiu, condamnat la moarte şi executat, şi a Mariei Plop, şi ea fugară, condamnată la închisoare silnică pe viaţă şi decedată la nici 35 de ani; Ioana, care în momentul prinderii părinţilor ei, în 1958, avea 2 ani, fusese dată spre adopţie unei familii care nu-i cunoştea originea, şi a aflat cine este abia după Revoluţe. Cartea pe care a publicat-o în 1997, Luptătorii din munţi. Toma Arnăuţoiu. Grupul de la Nucşoara. Documente ale anchetei, procesului, detenţei, este deocamdată cea mai solidă sursă de informaţi privind acest moment, ei adăugîndu-i-se mărturiile orale culese de Irina Nicolau şi Theodor Niţu în Povestea Elisabetei Rizea din Nucşoara şi episoadele corespondente din Memorialul durerii făcut de Lucia Hossu-Longin.

Pînă de curînd, modul de abordare a subiectelor legate de rezistenţa din Munţi Muscelului era unul care ţinea de recuperare ( a unui episod de istorie recentă), de reparaţie morală ( faţă de victimele represiunii) şi de legitimare ( a unui întreg segment social, în faţa acuzelor de pasivitate la comunism, acesta fiind unul din puţinele cazuri de opoziţe reală); rezultatul pe termen lung a fost o idilizare a Nucşoarei