În gospodăriile ţărăneşti, când venea vremea mesei se strângeau toţi ai casei, lăsând deoparte orice altă treabă. Privegheaţi de icoana de vatră (al cărei rost era să ocrotească gospodăria şi mai ales bucătăria, gândită ca punctul central al casei, locul unde se plămădea pâinea cea de toate zilele), creştinii făceau semnul crucii, apoi se îndestulau din ceea ce li se punea în faţă. Nu lipsea mămăliga bine fiartă sau pâinea coaptă în vatra din curte sau la ţest, după cât de înstărit era fiecare.

DE LA UDĂTURĂ LA GOGOŞI

Se începea cu "udătura" sau borşul făcut cu legumele ce se găseau în curte, iar de nu era post se mai dregea cu niţică smântână sau ou. Borşul cu carne se numea "zamă", iar cel numai cu legume purta un nume mai şugubăţ - "borş holtei". Dacă zama se făcea din carne de pasăre, acrită bine cu moare de varză, atunci se spunea că mănânci "potroace". Această din urmă fiertură se obişnuia a fi servită în special la sfârşitul nunţilor sau al petrecerilor de seamă, având puterea de a curăţa corpul după sumedenia de mâncăruri de mai înainte.

Cel mai adesea pe masă se aşeza în continuare un ghiveci ce avea carne şi tot felul de legume, în care gospodina nu uita să picure şi ceva vin de mai rămăsese prin butii. O altă mâncare mai puţin întâlnită astăzi era vinograda. "Să face din pui fript la frigare, apoi carnea se scarmănă şi, aşezând pe farfurie o dungă de carne, alta de albuş fiert tocat mărunt, alta iar de carne, a treia de altăceva, precum: măsline, gălbenuş, sfecle mărunte, capere etc., are un aspect foarte plăcut" (Elena Niculiţă Voronca ­- "Datinele şi credinţele poporului român"). Se mai puteau mânca pilaf, sarmale, legume umplute, friptură de porc, dar şi mult îndrăgita slănină de porc cu varză murată, servită cu ardei iute şi ţuică.

La desert, cele mai aşteptate erau gogoşile pe care obişnuiau să le vândă şi