O treime dintre candidaţii înscrişi au terminat anul acesta studiile liceale, dar au picat la prima etapă. Alţi 800 de candidaţi provin din seriile anterioare. De asemenea, 900 de foşti liceeni vor trebui mai întâi să treacă de examenele de corijenţă.
„Din seria curentă provin 1.315 candidaţi. Alţi 805 candidaţi sunt din serii anterioare. De asemenea, mai sunt 904 candidaţi care vor trebui să treacă mai întâi examenele de corijenţă, pentru a putea intra în Bacalaureat. Faţă de anul trecut, numărul total al candidaţilor din a doua sesiune este aproximativ la fel. Totuşi, anul trecut, cei mai mulţi candidaţi au provenit din seriile anterioare", a declarat, ieri, Dorel Agache, citat de bzb.ro.
Calendarul desfăşurării examenului:
20-21 august: Evaluarea competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba română (proba A)
20-22 august: Evaluarea competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă (proba B)
21-22 august: Evaluarea competenţelor lingvistice într-o limbă de circulaţie internaţională (proba C)
23-24 august: Evaluarea competenţelor digitale (proba D)
27 august: Proba scrisă la limba şi literatura română
28 august: Proba scrisă la limba maternă
29 august: Proba obligatorie a profilului
31 august: Proba la alegere a profilului şi specializării
2 septembrie: Afişarea rezultatelor (până la ora 16:00) şi depunerea constestaţiilor (16:00-20:00)
3-4 septembrie: Rezolvarea contestaţiilor
5 septembrie: Afişarea rezultatelor finale