Ne compătimim prea des. Ce pierdere de timp! "Astfel, scena politică a devenit mai importantă decât însăşi politica pentru oameni. Iar celebritatea mai presus de orice convingere ideologică"
După Revoluţie am vrut să se nască o nouă societate care avea energia să se elibereze de giulgiul apăsător al trecutului, de limitările şi constrângerile intelectuale, tehnice şi geografice în care ne aflasem mai mult de o jumătate de secol. Asta gândeam că înseamnă libertate. Reforma nu doar a economiei, ci a însăşi formei naţiunii noastre. Ne-am dorit multe, am crezut chiar că am putea arde unele etape de dezvoltare. Dar cine erau jucătorii acelui nou început? Aici e problema! Noii jucători au fost prea adesea supuşi presiunilor sau gâtuiţi de vechii jucători. Vorbirea populistă a devenit foarte repede cheia sol a politicii. Vorbirea care ascundea un interes e cea care a determinat evoluţia nesatisfăcătoare a societăţii româneşti. şi, prin urmare, o distribuţie a rolurilor politice (un casting) mai mult ordonată decât rezultată din competiţie firească a caracterelor (formate din inteligenţă, educaţie şi voinţă).
Populismul de atunci, continuat cu puţine excepţii până astăzi, i-a îndemnat pe mulţi să creadă că vom atinge ţinte înalte fără prea multă muncă şi chiar prin şmecherie. Fără muncă, şmecheria se transformă rapid în hoţie, iar hoţia este cea mai distructivă plagă socială în lunga istorie a jefuirii averii României, presupusă a fi a românilor.
Tabloul de astăzi al societăţii noastre e neizbutit. E generat de imagini extreme, iar nu de situaţia normală medie. Ordinea necesară şi nouă nu s-a impus. Vizitând zilele trecute o îndepărtată provincie a imperiului roman din Peninsula Sinai mă gândeam la ce a însemnat Pax Romana considerată de istorici cea mai bună epocă de trăit din toate vremurile:
1) Drumurile, care ţineau imperiul unit,