CONTRACT l Circulaţia feroviară va reveni la normal pe ruta Bucureşti-Timişoara la mijlocul lunii viitoare
Pe 15 mai se vor încheia lucrările de reparaţie a terasamentului de cale ferată dintre Balota şi Valea Albă, situat pe magistrala Bucureşti - Timişoara, care a fost distrus de alunecările de teren în februarie. De atunci, circulaţia trenurilor de zi se face cu transbordare auto între cele două gări, iar cele trei garnituri de noapte au fost reunite într-una singură (inclusiv vagoanele de Belgrad), care a fost deviată pe Valea Jiului. Compania CFR SA, responsabilă cu gestionarea infrastructurii feroviare, a anunţat ieri că a predat amplasamentul pe 15 aprilie, iar dirigintele de şantier a dat ordinul de începere a lucrărilor, care au termen de finalizare 30 de zile. Oferta declarată câştigătoare a fost cea a firmei piteştene Europan Prod, pentru 145.000 de euro, fără TVA. (A.B.)