Micşorarea TVA la alimentele de bază este un pariu riscant pe care, din păcate, România nu şi-l permite acum. În timp ce este sigur că încasările la buget vor scădea cu până la 850 de milioane de euro pe an, efectul final nu poate fi decât bănuit. Nimeni nu poate garanta că reducerea taxei se va transmite, parţial sau integral, în preţul final. Nimeni nu poate garanta că alimentele de bază se vor ieftini şi că industria alimentară nu va prefera să adauge diferenţa de preţ, de la o TVA de 24% la una de 5%, parţial sau integral, în marja de profit.
Relaxarea fiscală este posibilă atunci când guvernul oricărui stat, nu numai al României, îşi permite acest lucru, respectiv când îşi permite să renunţe la o anumită parte din veniturile sale, pe termen scurt, pentru a le creşte de fapt, pe termen lung. În momentul în care România abia respectă o ţintă de deficit bugetar de 4,4% din PIB şi asta doar prin sacrificarea investiţiilor şi prin neplata datoriilor către mediul privat, relaxarea fiscală este un pariu riscant.
Dacă, totuşi, Guvernul este dispus să facă astfel de pariuri în ceea ce priveşte fiscalitatea, ar trebuie să se uite în altă parte, mai precis la contribuţiile sociale plătite de angajaţi şi de angajatori şi la cota unică. De ce? Pentru că diminuarea lor ar putea produce noi locuri de muncă. Noi locuri de muncă înseamnă mai mulţi contribuabili, deci venituri mai mari la buget. Scăderea CAS cu trei puncte procentuale, de exemplu, ar putea crea până la 100.000 de noi locuri de muncă, după cum estimează unii analişti. Aceste pariuri ar fi mai bune pentru economie dintr-un motiv evident: la un risc similar - scăderea veniturilor la bugetul de stat - câştigul potenţial, la nivelul întregii economii, este mult mai mare decât în cazul scăderii TVA la alimentele de bază.
Nu toate măsurile de stimulare a economiei costă bani însă. Simplificarea regim
