Mesajul a fost trimis. Multumesc!

PNL: Propunerea lui Laszlo Tokes privind autonomia Tinutului Secuiesc, ilegala si neconstitutionala

Publicat in HotNews, vineri 23 iulie 2010 ·

Afirmatiile vicepresedintelui Parlamentului European, Laszlo Tokes, privind autonomia Tinutului Secuiesc, "nu surprind", eurodeputatul avand astfel de pozitii "de mai multe ori in ultimii ani", iar propunerea sa este una "ilegala si neconstitutionala", a afirmat, vineri, vicepresedintele liberal si purtatorul de cuvant al PNL, Mihai Voicu, potrivit Mediafax.

"Nu ne surprind aceste declaratii si ele vin ca o continuare a pozitiilor domnului Laszlo Tokes din ultimii ani. Din punctul nostru de vedere, noi consideram ca Romania este printre tarile fruntase din UE cu privire la respectarea drepturilor minoritatilor, inclusiv a minoritatilor nationale, cadrul nostru constitutional fiind printre cele mai moderne pe acest subiect", spune Mihai Voicu."Ne opunem ferm la orice fel de depasire a cadrului constitutional. Autonomia sau orice astfel de forma, mentionata de domnul Tokes, este ilegala, neconstitutionala, iar PNL isi exprima opozitia ferma fata de aceste declaratii", a adaugat oficialul liberal.Mihai Voicu a acuzat si "vehementa" cu care europarlamentarii PDL l-au sustinut pe Laszlo Tokes pentru a obtine "cea mai importanta functie pe care un europarlamentar roman o detine in acest moment", cea de vicepresedinte al PE.

"Mi-as dori sa am o declaratie a PDL fata de aceste opinii ale domnului Tokes si mi-as dori foarte mult ca aceste declaratii sa fie urmate si de o retragere a sprijinului politic din cadrul PPE pentru domnul Tokes, in calitate de vicepresedinte al PE. Atunci cred ca PDL ar putea sa demonstreze ca sustinerea pentru Laszlo Tokes a fost o eroare politica", a adaugat Mihai Voicu.Europarlamentarul democrat-liberal Cristian Preda a afirmat, vineri, ca "Declaratia lui Laszlo Tokes este inacceptabila. Nu exista niciun fel de asemanare intre Kosovo si Tinutul Secuiesc. Nu este legitima o chemare in strada a secuilor. In niciun caz decizia de la Haga n

Articolul in HotNews >>

Citeste si top 10 stiri de azi

FCSB este noua campioană a României! Reacția lui Gigi Becali când a văzut că echipa lui a luat titlul după 9 ani: „Slavă Ție, Doamne”

Cancan acum 20 minute
FCSB este noua campioană a României! Echipa lui Gigi Becali a învins-o pe Farul Constanța, scor 2-1, și astfel și-a asigurat matematic primul loc în clasament. Formația lui Elias Charalambous a pus mâna pe titlu după 9 ani! Ce spune finanțatorul roș

FCSB campioană: Becali – Nu mă interesează titlul dacă nu mă duc în cupele europene. Trebuie să iau 7-8 jucători neapărat

News.ro acum o ora
Gigi Becali a declarat, sâmbătă seară, după ce FCSB a câştigat titlul, că trebuie neapărat să aducă la echipă şapte sau opt jucători, deoarece doreşte ca în sezo ul viitor echipa să ajungă în cupele europene cât mai departe. “Noi nu trebuie să uităm

O cisternă din Republica Moldova, încărcată cu etanol, s-a răsturnat pe DN 2, la Mărășești. Șoferul a MURIT pe loc

Gandul acum 2 ore
O cisternă înmatriculată în Republica Moldova, încărcată cu etanol, s-a răsturnat, sâmbătă, pe DN 2, în localitatea Mărășești. a fost implicată într-un accident la Mărășești. Reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Vrancea au

VIDEO Hamas publică o înregistrare video în care apar doi ostatici israelieni răpiți pe 7 octombrie

HotNews acum o ora
Mișcarea islamistă palestiniană Hamas a publicat sâmbătă o înregistrare video în care apar doi ostatici israelieni pe care i-a răpit în timpul atacului său asupra sudului Israelului la 7 octombrie și pe care i-a dus în Gaza, potrivit AFP. Fotografii

Biroul Electoral a respins candidatura Dianei Șoșoacă la Primăria Capitalei

Ziua Constanta acum 2 ore
Biroul Electoral al Municipiului București a respins sâmbătă, 27 aprilie, candidatura senatoarei Diana Șoșoacă la funcția de primar general al Capitalei. Potrivit unor surse oficiale, dosarul de candidatură al Dianei Șoșoacă ar fi incomplet. De la

CE Canotaj: Aur pentru România în proba feminină de dublu vâsle, categorie ușoară

HotNews acum 5 ore
Gianina van Groningen şi Ionela Cozmiuc au obţinut medaliile de aur pentru România în proba feminină de dublu vâsle, categorie ușoară, la Campionatele Europene de Canotaj de la Szeged (Ungaria). Canotaj, echipaj al RomanieiFoto: dpa picture alliance

Rușii au arestat un jurnalist care realizase videoclipuri pentru echipa lui Navalnîi

Ziare.com acum 35 minute
Un jurnalist rus care colaborează cu mai multe instituţii de presă a fost plasat în arest preventiv pentru "extremism" pentru că a participat la realizarea unor videoclipuri pentru canalul de YouTube al echipei opozantului defunct Aleksei Navalnîi,

Drone explozive şi rachete ghidate lansate de Hezbollah în nordul Israelului. „Un atac complex”

Ziare.com acum 3 ore
Mişcarea libaneză pro-iraniană Hezbollah a anunţat că a vizat sâmbătă, 27 aprilie, două poziţii militare în nordul Israelului, "în ripostă la atacurile inamicului" împotriva "locuinţelor civile" din sudul Libanului. Atacurile au provocat moartea a t

Plângere la CNCD împotriva lui Marcel Ciolacu: „Nu voi accepta să transforme locuitorii din Moldova în subiect de bancuri”

HotNews acum o ora
Filip Hăvârneanu, deputat USR de Iași, a anunțat că a sesizat Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD) privind afirmația lui Marcel Ciolacu că „Buzăul nu e în Moldova şi vă rog să nu mă jigniţi”. Marcel CiolacuFoto: Inquam Photos /

Pensiile pentru luna mai au început să fie plătite. Anunțul Poștei Române

HotNews acum 11 ore
Compania Naţională Poşta Română a anunţat sâmbătă că a început distribuirea pensiilor pentru luna mai, cu o săptămână înainte de Paște. Bani de pensieFoto: Inquam Photos / Octav Ganea „Compania Naţională ,Poşta Română a început astăzi distribuirea p

Vremea

București
acum

16°
sâm.

9°/20°
dum.

12°/22°
lun.

13°/22°
mar.

13°/22°
Iasi
acum

13°
sâm.

7°/20°
dum.

10°/21°
lun.

9°/21°
mar.

9°/20°
Constanta
acum

sâm.

10°/14°
dum.

9°/17°
lun.

13°/15°
mar.

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

10°
sâm.

7°/18°
dum.

8°/20°
lun.

10°/21°
mar.

9°/20°
Timisoara
acum

sâm.

8°/20°
dum.

9°/23°
lun.

11°/24°
mar.

10°/23°