Paul Dicu a povestit experienţa de la Marathon des Sables, unde a alergat pentru România, dar şi pentru Asociatia Inima Copiilor
La 43 de ani, constănţeanul Paul Dicu este maratonist, scafandru şi practicant al artelor marţiale. De curînd a revenit din Africa, de la Maratonul Nisipurilor, competiţie care s-a desfăşurat în Sahara, a avut 6 etape şi s-a întins pe 246,5 kilometri de nisip. "O săptămînă unde eşti tu cu tine. Şi atît. Nici măcar nu lupţi împotriva altora, ci împotriva ta. Vezi oameni plîngînd. Am alergat alături de nevăzători, alături de autişti. Este o cursă unde magia se întîlneşte cu patologia", recunoaşte aventurierul.
Pentru fiecare kilometru alergat de Dicu în Maroc s-au strîns bani pentru copiii cu probleme cardiace. Şi nu doar atît. Prin solidaritate, au existat atleţi care au alergat odată cu el, dar la distanţă, şi pentru aceştia adăugîndu-se bani pentru copii. În total 10.000 de euro.
Motivări şi halucinaţii
Maratonul Nisipurilor e epuizant. "Pe la kilometrul 55 din etape de 81,5 de kilometri a trebuit să îmi găsesc o motivaţie pentru a o încheia. Mai ales că a fost mai grea decît cea de anul trecut. Şi am găsit-o. Mi-am spus că trebuie să ajung la final ca să fac nişte flotări", povesteşte atletul. "Cel mai emoţionant este momentul din fiecare etapă în care se anunţă că ajunge la finiş, în bivuac, ultimul participant. Ne ridicăm toţi şi îl aplaudăm. În acelaşi timp cu noi pleacă de la start şi doi dromaderi, care nu aleargă, ci merg. Cel care este depăşit de dromader este eliminat din concurs", spune Paul Dicu.
La ce se gîndeşte în timpul efortului crunt? "La orice. La înjurături la adresa proprie, de pildă. Fac mişto de mine însumi. Îmi cînt cîntece, inventez cuvinte, număr înapoi de la 1457. Cuvîntul meu favorit este «încă». Dar creierul nu înseamnă totul în astfel de alergări, cînd nu ma
