Până la deznodământul de luni, când forul colectiv de conducere al PSD i-a retras sprijinul politic, Gabriel Oprea părea a fi unul dintre oamenii forte ai partidului. Poate cel mai „forte” - pentru că altminteri nu înţeleg de ce a fost desemnat ca beneficiar al primei opţiuni la împărţirea portofoliilor ministeriale. Având prioritate, PSD-ul a uimit pe toată lumea optând, în locul mănosului portofoliu al Transporturilor, prin care vor veni cei mai mulţi bani europeni în perioada următoare, pentru banalul portofoliu al Internelor! Singura explicaţie de dat naivilor ar fi fost că PSD-ul doreşte, mai mult decât orice altceva, să contribuie la reformarea instituţiilor din subordine, având ca principal obiectiv lupta împotriva corupţiei şi a infracţionalităţii. Or, dacă aşa stăteau lucrurile, Oprea nu putea să fie cel mai potrivit personaj de plasat în vârful unei organigrame colcăind de interese şi complicităţi. Nu era nici Voicu, contracandidatul său, cel susţinut de Vanghelie, dar, la prima vedere, Oprea avea măcar o altă anvergură - ca de la cartierul Ferentari la judeţul Ilfov. Pe ce se baza forţa lui Oprea şi poziţia sa, superioară unor activişti cu vechime şi pretenţii? S-a vehiculat ideea că unul dintre criteriile puse în funcţiune pentru selectarea viitorilor demnitari ar fi fost forţa organizaţiilor locale şi re- zultatele obţinute de acestea. Or Ilfovul, condus de Oprea, nu înregistrase altceva decât eşecuri în serie, atât la locale, cât şi la parlamentare, unde ponderea sa scăzuse în mod simţitor. Atunci?
Gabriel Oprea a apărut pe eşichierul politic practic din neant. În 2001, el a fost numit prefect al Capitalei, fiind selectat de la Agenţia Domeniilor Statului. I-a atras atenţia lui Năstase prin stilul său milităros - provenea din cadrul armatei - şi prin talentul de a executa ordine şi de a raporta conştiincios. În căutarea unei echipe proprii, pe car