Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Istorici şi analişti despre concertul dedicat Zilei Victoriei: „Vedete ruseşti vor proslăvi ocuparea Basarabiei“

Publicat in Adevarul, marți 30 aprilie 2013 · ·

Pe 9 mai, Ambasada Rusiei va organiza un fastuos concert dedicat Zilei Victoriei în Piaţa Marii Adunări Naţionale din Chişinău, unde a fost votată independenţa. Istoricii şi analiştii politici vorbesc de o sfidare.

An de an, de 9 mai disputele dintre istoricii şi politicienii care văd diferit trecutul sovietic se încing. De această dată, scandalul a fost provocat de un concert care va fi organizat, în premieră, de Ambasada Rusiei în centrul Chişinăului. Invitaţi speciali vor fi artiştii ruşi Lev Leşcenko şi Iosif Kobzon, cu un repertoriu bogat în cântece patriotice comuniste. Pe scenă va urca şi orchestra militară a Ministerului rus de Interne, precum şi vedetele autohtone Nelly Ciobanu, Adrian Ursu, Natalia Gordienco şi Serj Kuzenkoff. Spectacolul a fost autorizat de Primăria Chişinău, la solicitarea unei bănci private care sponsorizează evenimentul.

9 mai, zi de doliu

Totodată, Ziua Europei va fi marcată în Moldova abia pe 18 mai. „Delegaţia Uniunii Europene la Chişinău nu insistă niciodată ca Ziua Europei să fie sărbătorită pe 9 mai, odată cu Ziua Victoriei împotriva fascismului, pentru că nu doreşte să incite spiritele“, a explicat Gabriela Ciumac, şefa Direcţiei Relaţii Externe a Primăriei Capitalei.

Funcţionara a propus ca această zi să fie una de doliu ca în unele din oraşe din Ucraina, iar panglica „Sfântului Gheorghe“ purtată în această zi să fie interzisă pentru că nu ţine de valorile noastre naţionale. Primarul Dorin Chirtoacă a apreciat-o pentru curaj. „Este firesc ca Ziua Victoriei să fie marcată în fiecare an, dar mă deranjează că Ziua Europei e fugărită cu o săptămână mai devreme,cu o săptămână mai târziu, de parcă ar fi o sărbătoare oarecare“, a menţionat edilul. El a promis că va semna o dispoziţie pentru ca, începând cu anul viitor, în PMAN să fie organizate manifestări dedicate Europei, iar cele legate de victoria Armatei Ro

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Zeljko Kopic își asumă răspunderea după Dinamo - Voluntari, 1-1: „Am făcut tot ce am putut, dar nu am câștigat!”

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
Zeljko Kopic, antrenorul „câinilor roșii”, și-a exprimat dezamăgirea la finalul meciului - , scor 1-1, partidă care menține gruparea pe locul 15 retrogradabil direct și la finalul etapei a 7-a din play-out-ul Superligii.

Regele Charles al III-lea îşi reia începând de marţi activităţile publice, după mai multe săptămâni de repaos, din cauza unui cancer

News.ro acum 2 ore
Regele Charles al III-lea se pregăteşte să-şi reia activităţile publice - începând de săptămâna viitoare -, în contextul în care medicii săi consideră ”foarte încurajatoare” progresele stării sale de sănătate după ce s-a anunţat că suferă de cancer,

Costin Amzăr, plin de amărăciune după Dinamo - Voluntari: „Suntem blestemați!”

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
Costin Amzăr (20 de ani), fundașul stânga al „câinilor roșii” a avut un discurs al damnării la finalul meciului - , scor 1-1.

UPDATE - CFR SA: Întârziere de 310 minute pentru un tren Piteşti-Bucureşti Nord/ Locomotiva s-a defectat şi s-a staţionat 191 de minute până a ajuns alta/ CFR Călători: Călătorii nu au ajuns în 300 de minute la Bucureşti, ci într-un timp rezonabil

News.ro acum o ora
Trenul RE 13211 care circulă pe ruta Piteşti-Bucureşti Nord a ajuns, vineri seară, la destinaţie, cu o întârziere de 310 minute, după ce locomotiva s-a defectat, afirmă reprezentanţii CFR SA, care au explicat că locomotiva de ajutor a fost aşteptată

Daniel Niculae, președintele Rapidului, urmărit penal în dosarul materialelor pirotehnice

HotNews acum 11 ore
Fostul internațional Daniel Niculae este urmărit penal în dosarul materialelor pirotehnice de la Rapid. Conform unui comunicat al autorităților, președintele giuleștenilor este acuzat că a participat activ la introducerea materialelor pirotehnice pe

Traian Băsescu: E o clasă politică incompetentă/ Ciolacu e preşedintele PSD. Comparaţi-l cu Năstase, ca şi calibru/ Ciucă, nea Nicu, generalul, este preşedintele liberalilor. Comparaţi-l cu Stolojan, comparaţi-l cu Stoica

News.ro acum 3 ore
Fostul preşedinte Traian Băsescu afirmă că liderii celor două mari partide din România, Marcel Ciolacu şi Nicolae Ciucă, nu se pot compara ”ca şi calibru” cu unii dintre predecesorii lor. Băsescu e de părere că România s-a transformat în bine, dator

UPDATE - O asociaţie civică din Iaşi îi cere explicaţii lui Ciolacu, după ce acesta a afirmat că ”Buzăul nu e în Moldova şi vă rog să nu mă jigniţi”: O afirmaţie foarte gravă care îl descalifică pe Marcel Ciolacu ca prim-ministru / Reacţia lui Ciolacu

News.ro acum 6 ore
Mişcarea pentru Dezvoltarea Moldovei îi cere explicaţii premierului Marcel Ciolacu, după ce a acesta a spus, la Timişoara, într-o conferinţă de presă, că ”Buzăul nu e în Moldova şi vă rog să nu mă jigniţi”. Premierul Marcel Ciolacu a explicat, refer

Burduja: Dacă Firea era o alternativă pentru Primăria Capitalei, nu m-aş fi înscris în cursă / Sunt trei candidați care reprezintă trecutul

G4Media acum 3 ore
Candidatul PNL la funcţia de primar al Capitalei, Sebastian Burduja, afirmă că s-a înscris într-o cursă electorală „strânsă”, în care sunt „patru candidaţi cu şanse”, iar voturile se vor fragmenta, transmite Agerpres. „Din păcate, fiecare zi care a

Alunecare de teren pe o stradă din Cluj-Napoca/ A fost afectată una dintre benzi, pe o lungime de 20 de metri/ Traficul auto a fost restricţionat, iar zona este monitorizată

News.ro acum o ora
O alunecare de teren s-a prosus pe o stradă din Cluj-Napoca, fiind afectată una dintre benzi, pe o lungime de 20 de metri. Traficul auto a fost restricţionat, iar zona este monitorizată de echipaje ale Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă şi P

Preotul Ciprian Mega a fost primit de Vladimir Putin la Kremlin!

Ziua News acum 57 minute
În urma discuțiilor publice iscate în Rusia de participarea filmului "21 de rubini" la BRICS FILM FESTIVAL, preotul-regizor Ciprian Mega a fost invitat în această seară de către președintele Putin la o discuție despre valențele culturale ale producț

Vremea

București
acum

11°
sâm.

9°/20°
dum.

11°/22°
lun.

12°/16°
mar.

11°/13°
Iasi
acum

sâm.

7°/19°
dum.

10°/21°
lun.

10°/21°
mar.

10°/22°
Constanta
acum

sâm.

8°/14°
dum.

12°/17°
lun.

12°/15°
mar.

12°/14°
Cluj-Napoca
acum

10°
sâm.

6°/18°
dum.

8°/20°
lun.

10°/21°
mar.

9°/19°
Timisoara
acum

sâm.

6°/20°
dum.

10°/24°
lun.

11°/24°
mar.

10°/19°