Vocea, privirea şi unele gesturi pe care un mincinos le face involuntar îl pot da de gol când încearcă să ascundă adevărul.
Cuvintele reprezintă doar 7% din informaţiile pe care le transmitem unui interlocutor. Ponderea cea mai mare (55%) din mesaj o are limbajul corpului (expresie facială, gesturi, postură), urmat de ton şi de inflexiunile vocii (38%). Dacă în spatele cuvintelor ne putem ascunde uşor, limbajul nonverbal poate demasca emoţiile şi poate contrazice informaţiile exprimate verbal.
Minciuna este sursă de stres
Pentru un mincinos „amator“, ascunderea unui adevăr este un efort şi o sursă de stres, iar acest stres poate fi văzut în gesturi şi auzit în voce. El va încerca să reducă din starea de tensiune pe care o resimte prin gesturi precum trosnitul degetelor, muşcatul buzelor, răsucitul unei şuviţe de păr, aranjatul obsesiv al hainelor sau fremătarea unui pix în mână.
În ceea ce priveşte tonul unui mincinos, el este adeseori ezitant, precipitat sau excesiv de afectat, iar vocea lui poate avea modulaţii.
Mincinoşii au nevoie de un scut protector
Un alt reper al lipsei de onestitate: limbajul nonverbal ar trebui să-l susţină întotdeauna pe cel verbal. O sprânceană ridicată a mirare când interlocutorul încearcă să ne convingă de un adevăr sau un zâmbet fals plasat nepotrivit în discuţie sunt indicii că am primit informaţii false de la el.
Un mincinos caută în mod subconştient să se protejeze de interlocutor şi face acest lucru plasând un obiect cu rol de scut în faţa sa. De exemplu, poate ţine un dosar sau o agendă între el şi interlocutor. Iar când nu are un obiect pe post de scut, poate folosi braţele, pe care le încrucişează de regulă.
Un detaliu care nu ţine de limbajul nonverbal, dar care este un alt reper important al minciunii ar fi acela că interlocutorul nu suportă pauzele în discuţie. El va încerca să