Şapte persoane, inclusiv doi studenţi, au fost rănite marţi de o explozie aparent accidentală, provocată de gaze naturale, în campusul Universităţii Nyack, la nord de New York, a anunţat poliţia.
"Au fost rănite şapte persoane. Toate sunt rănite uşor. Răniţii au fost transferaţi la spital", a declarat pentru AFP un purtător de cuvânt al poliţiei.
Cauza exploziei era necunoscută, în continuare, dar ar fi existat "o problemă cu o conductă de gaze naturale", a adăugat purtătorul de cuvânt.
Potrivit universităţii, explozia s-aprodus la ora 16.45 GMT (19.45, ora României) "într-o clădire din sectorul comercial" în campus, în Rockland County, şi nu a produs vreun incendiu. "Cinci salariaţi şi doi studenţi adulţi se aflau în clădire în momentul acela", a precizat aceeaşi sursă.
Universitatea, fondată în 1882, este o instituţie privată creştină. (Mediafax)