Puţini se aşteptau, probabil, ca preşedintele Traian Băsescu să fi promulgat din prima Legea pensiilor şi să nu o retrimită parlamentului.
Nu cred că iminenţa suspendării l-a determinat să facă acest lucru, ci instinctul oricărui politician de a juca eficienta carte a populismului de câte ori apare vreo oportunitate. Or, Legea pensiilor este, fără îndoială, o astfel de ocazie. Cea mai bună dovadă că, în decizia preşedintelui, au primat argumentele electorale, nu cele raţionale, de ordin socio-economic, este faptul că, în discursul din parlament de pe 21 septembrie, preşedintele se declara un susţinător al egalizării vârstei de pensionare. "Măsura de creştere progresivă până în 2030 a vârstei de pensionare, până la 65 de ani, precum şi egalizarea acesteia la femei şi bărbaţi, este necesară, având în vedere tendinţele demografice îngrijorătoare, din România şi nu numai, inclusiv în Uniunea Europeană", spunea atunci şeful statului. Acum, tendinţele demografice nu mai sunt îngrijorătoare, ci procentele în sondaje. Retrimiterea Legii pensiilor este o formă de populism.
Strategia lui Victor Ponta este o altă formă de populism, mai puţin periculos decât primul, atâta timp cât PSD se află în opoziţie. Dacă va face lucrurile pe care le promite acum când va ajunge la guvernare va fi de-a dreptul dezastruos. Această strategie poate fi înţeleasă până la un punct. Ca lider al principalului partid de opoziţie, Victor Ponta nu poate rata nicio ocazie de a se erija în apărătorul pensionarilor, mulţi dintre ei trăind la limita sărăciei extreme. Cu atât mai mult într-o perioadă de criză şi politici guvernamentale ezitante şi, în consecinţă, ineficiente.
Înţeleg de ce Victor Ponta strigă de zile bune "Hoţii!" când se referă la votarea Legii pensiilor. Înţeleg şi de ce PSD-iştii prezenţi în sală la momentul votului nu au reclamat neîndeplinirea proced