Conştient de faptul că refacerea FSN-ului cu binecuvîntarea sa l-a scos de la inima elitelor, a intelectualilor şi a orăşenilor cu ceva carte la cap, Traian Băsescu s-a apucat să cînte două partituri deodată: pe cea a naţionalismului şi pe cea a autonomiei economice. Astfel, aflat în vizită în Ţinutul Secuiesc, preşedintele a încercat, deopotrivă, să joace ceardaşul cu ungurul de rînd, acuzîndu-i pe UDMR-işti de dezinteres faţă de propriul electorat, şi să intoneze şi un cîntec patriotic, plîngîndu-se că n-a găsit nici un român în vreo funcţie administrativă locală. Ca şi cum democraţia electorală s-ar manifesta printr-un fel de troc sentimentalist, de genul „hai, mă, Gyuri, oricum sînteţi 80%, daţi-ne şi nouă un post acolo, să nu fim trişti!“. Însă, pe acelaşi considerent, nu văd de ce n-ar cere ceangăii din judeţul Bacău un post la Prefectură, numai aşa, să arate moldovenii că stau bine la înfrăţirea între popoare. Suprapuse, cele două partituri ale preşedintelui sună îngrozitor de fals, ca interpretarea unei soprane bătrîne speriate că Opera o va concedia pe caz de boală. Traian Băsescu se dovedeşte a fi genul de jucător căruia i-ar plăcea, în fapt, să rămînă singur pe teren şi să dribleze iarba în uralele spectatorilor – pentru că Traian Băsescu poate fi toţi, poate fi Vadim Tudor, poate fi UDMR, poate fi Justiţia, Guvernul şi Parlamentul la un loc. Între timp, România s-a transformat în Vestul Sălbatic, fără şerifi şi cu eroii locali morţi. Poliţia e o glumă proastă, cu alte preocupări decît prinderea infractorilor periculoşi. Astfel, ea se ocupă de oprirea salvărilor aflate în misiune, de arestarea indivizilor care îi fotografiază nesimţirea şi de parcarea propriilor maşini pe locurile rezervate persoanelor cu handicap. Jaful de la Cluj ne arată cît de precară este securitatea cetăţeanului şi a instituţiilor. Iar sărăcia şi revenirea în ţară a unor indiv