Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Oradea: Baschet: Eliminați din Cupa României (Galerie Foto)

Publicat in Adevarul, joi 12 noiembrie 2009 ·

Baschetbaliștii au pierdut, aseară, 75-84, partida cu CS Otopeni, contând pentru manșa retur a sferturilor Cupei României.

Din cele patru întâlniri programate în acest sezon, baschetbaliștii de la CSM Oradea au pierdut trei dintre ele în compania celor de la CS Otopnei. La aproape două săpătmâni de la partida din campionat, pe care au pierdut dramatic, 80-81, orădenii au bifat, aseară, în Arena Antonio Alexe, un nou eșec, de această dată în sferturile Cupei României. “A fost o dublă foarte disputată și suntem foarte bucuroși că am ajuns în final four, ca în sezonul trecut. Pentru noi a fost ceva mai ușor pentru că am pornit de la +18, având avantajul punctelor câștugate în partida tur, pe teren propriu”, a spus Eugen Ilie, jucătorul ilfovenilor, care a recunoscut că în actualul sezon, CS Otopeni are obiective play-off-ul în campionat și final four în Cupa României.

Cristian Achim, la primul meci pe banca tehnică a orădenilor

Deși nu a început extraordinar partida, CSM a revenit de la 0-6. Câteva minute mai târziu, orădenii aveau să treacă în avantaj 11-10 și au încheiat primul sfert cu 21-19. Pe fondul unor greșeli consecutive, CSM Oradea pierde sfertul al doilea, 18-22, astfel că la pauză, CS Otopeni intră sub avantajul a a două puncte, 41-39. Pe banca tehnică a orădenilor a debutat, aseară, antrenorul Cristian Achim. În ciuda unei prime jumătăți bune, orădenii au cerdat sfertul trei 16-26. Până la finalul partied nu au putut recupera punctele și deși au câștigat ultima parte cu 20-17, au fost eliminați din Cupa României de ilfovenii care s-au impus cu 84-75.

Nicio minune

“Am încercat să schimb în două zile ceva. Jucătorii orădeni au avut foarte multe aruncări libere, din păcate, suferă la finalizare. Își crează ocazii, dar se blochează psihic și nu pot marca. Am lucrat cu ei foarte mult la apărare, dar am de-a face cu o echipă blazată ș

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A murit un cunoscut actor din „Titanic” și „Stăpânul Inelelor”

Ziua Constanta acum 9 ore
Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a murit, sâmbătă, la vârsta de 79 de ani, transmite BBC. Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a

UPDATE - Grindină în mai multe zone din ţară / Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate / Trei maşini, luate de viitură în Prahova - FOTO / VIDEO

News.ro acum 6 ore
Ploi torenţiale cu căderi de grindină s-au înregistrat, duminică, în mai multe zone din ţată, imagini cu furia naturii fiind distribuite pe reţelele ded socializare. Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate. Imagini cu ploaie toren

Tradiții și obiceiuri în a doua zi de Paște, numită și Lunea Albă

Ziua Constanta acum 11 ore
Și în cea de-a doua zi de Paşte sunt tradiţii şi obiceiuri specifice. Și în cea de-a doua zi de Paşte sunt tradiţii şi obiceiuri specifice. În această zi - numită și Lunea Albă - se obişnuieşte ca finii să se ducă în vizită la naşi, cu colaci, pasc

Ploile torenţiale provoacă pagube: Trei maşini au fost luate de viitură într-o localitate din Prahova

Mediafax acum 4 ore
Trei maşini au fost luate de viitură, duminică, într-o localitate din Prahova. Incidentul a avut loc în localitatea Vâlcăneşti, unde a crescut nivelul pârâului Sărata.

VIDEO Papa Francisc a transmis un mesaj credincioşilor care sărbătoresc astăzi Paştele

HotNews acum 7 ore
Papa Francisc a invocat bucuria şi pacea într-un mesaj transmis credincioşilor care sărbătoresc Paştele duminica aceasta. Papa FranciscFoto: Agerpres „Adresez, cu multă afecţiune, cele mai frumoase urări fraţilor şi surorilor din Bisericile Ortodoxe

A murit Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978

Gazeta Sporturilor acum 4 ore
Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978 cu naționala , a decedat la vârsta de 85 de ani. „Este bine, lucid și dornic să plece acasă” încât m-ar răni foarte mult dacă nu s-ar bucura de recunoașterea pentru tot ce a

Şeful CIA se duce în Qatar pentru a discuta despre negocierile pentru armistiţiul din Gaza

HotNews acum 5 ore
Şeful serviciilor de informaţii americane, William Burns, este aşteptat să se întâlnească la Doha cu premierul Qatarului pentru a discuta despre negocieri indirecte între Israel şi Hamas, a declarat duminică pentru AFP o sursă apropiată discuţiilor.

VIDEO Incendiu în Piața Rahova din Capitală - a luat foc un magazin Economat

HotNews acum 4 ore
Un incendiu a izbucnit duminică seară în Sectorul 5 din Capitală, un magazin Economat din Piața Rahova fiind cuprins de flăcări. Mașină de pompieriFoto: Inquam Photos / Octav Ganea La fața locului intervin mai multe autospeciale de pompieri. Traficu

Brăila: Doi bărbaţi au murit după ce o maşină s-a izbit de un copac/ Şoferul avea dreptul de a conduce anulat

News.ro acum 12 ore
Doi bărbaţi au murit, duminică, după ce maşina în care se aflau a ieşit de pe un drum judeţean din Brăila şi s-a izbit de un copac. Poliţiştii au stabilit că şoferul avea dreptul de a conduce anulat.

Cutremur în România în prima zi de Paște! Iată unde a fost localizat epicentrul

Ziua Constanta acum 10 ore
În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂU un cutremur slab cu magnitudinea ML 2.8, la adâncimea de 137.9 km. În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂ

Vremea

București
acum

14°
lun.

13°/25°
mar.

15°/27°
mie.

15°/20°
joi

13°/18°
Iasi
acum

12°
lun.

10°/25°
mar.

13°/26°
mie.

11°/18°
joi

10°/17°
Constanta
acum

lun.

9°/17°
mar.

12°/20°
mie.

14°/17°
joi

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

lun.

9°/22°
mar.

13°/22°
mie.

13°/18°
joi

10°/17°
Timisoara
acum

12°
lun.

12°/25°
mar.

14°/23°
mie.

13°/20°
joi

12°/20°