"Era vorba de proiectul Realitatea, am spus doamnei procuror tot ceea ce eu ştiam şi domnia sa cred că va analiza declaraţia mea de martor în beneficiul cauzei", a declarat Adriean Videanu, după ce a fost audiat la Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA).
Întrebat ce le-a spus anchetatorilor, Videanu a arătat că nu poate să spună ce a discutat cu anchetatorii, dar a precizat că a participat "la nişte emisiuni la Realitatea, în direct". "Au fost multe emisiuni şi a fost singura mea relaţie cu Realitatea", a adăugat Videanu.
Vindeanu a mai spus, răspunzând unei întrebări, că nu ştie dacă s-au dat bani pentru acele emisiuni. El a reafirmat că singurul mod în care ar colabora pe linie de afaceri cu Realitatea Media ar fi doar dacă societatea s-ar arăta interesată de achiziţia de marmură.
Întrebat în ce relaţie este cu fraţii Schwartzenberg şi cu Maricel Păcuraru, Videanu a spus că pe Maricel Păcuraru şi Fabian Schwartzenberg nu îi cunoaşte. Videanu a adăugat că îl cunoaşte pe Elan Schwartzenberg şi este "într-o relaţie normală, obişnuită" cu acesta.
Întrebat dacă a finanţat Realitatea Media, Videanu a exclamat: "Niciodată, niciodată nu am finanţat niciun trust de media din România!". Acesta a precizat că pe vremea când era primar al Capitalei "a tăiat toate publicităţile".
Videanu a mai fost întrebat de jurnalişti în legătură cu complexul de pe Şoseaua Bucureşti-Târgovişte nr. 16, în Sectorul 1 al Capitalei, unde majoritatea apartamentelor sunt locuinţe sociale, iar 17 proprietari reclamă că au probleme cu chiriaşii municipalităţii, Videanu a spus că trebuie văzută hotărârea de Consiliul din "2006 sau 2007", când a fost achiziţionat acel bloc de către Primăria Capitalei ca o necesitate pentru a rezolva problema cetăţenilor scoşi din casele naţionalizate.
"Erau o parte din cei din Centrul Istoric, unde trebuia să facem un schimb de