Săptămîna trecută, Observator cultural a publicat un supliment special dedicat evenimentelor din Mai ’68. Cam în acelaşi timp era lansat la Bucureşti un volum intitulat Dosarul Brucan, care conţine în mare parte documente legate de activităţile lui Silviu Brucan în cei doi ani premergători evenimentelor din decembrie ’89. Au trecut 40 de ani de la primele şi (aproape) 20 de la acestea din urmă: Mai ’68 a marcat puternic Europa occidentală şi cele petrecute în prima jumătate a aceluiaşi an la Praga au influenţat mersul istoriei în Europa de Est. Adevărul este că 1968 a fost un an plin de semnificaţii şi de consecinţe şi în America de Nord, dar asta scapă unei Europe mai întotdeauna concentrate asupra propriilor sale dificultăţi (era cît pe ce să scriu „propriei sale imagini“!). Într-un fel, trecutul poate fi comparat cu o coajă uscată după ce fructul evenimentului a fost consumat. Privit dintr-un alt punct de vedere, acesta ne apare, dimpotrivă, ca un fruct plin de conţinut, capabil de a genera înţelesuri purtătoare de semnificaţii profunde. Este, aşadar, trecutul o coajă uscată sau un miez plin de conţinut? Lectura documentelor Direcţiei a III-a Contraspionaj a Departamentului Securităţii Statului, apărute în colecţia coordonată de Stelian Tănase la Polirom, prefaţată de Gheorghe Câmpeanu şi editată cu mare grijă de Radu Ioanid, mă readucea, pagină după pagină, la această dilemă. Pe de o parte, ceea ce se întîmplă zi cu zi în viaţa eroului principal şi a tuturor celor implicaţi reconstituie cu o precizie incisivă, crudă chiar, aş zice, atmosfera anilor care au precedat evenimentele din ’89. Pe de altă parte, după lectura atîtor rapoarte, note informative şi conversaţii interceptate, te întrebi dacă acest material imens te apropie într-adevăr de dezlegarea marelui mister: ceea ce s-a petrecut în România în zilele care au precedat Crăciunul lui 1989 a fost o „r