Vasile Blaga i-a cerut lui Emil Boc să pună capăt presiunilor pe care oamenii din jurul său le fac asupra parlamentarilor, liderilor locali şI membrilor de rând ai PDL pentru a-I sili să îşI depună adeziunea la moţiunea cu care premierul va candida la şefia partidului pe 14 mai.
Profitând de faptul că Emil Boc a participat azi la şedinţele grupurilor parlamentare ale PDL, Vasile Blaga l-a însoţit pe acesta, si la Senat, şI la Camera Deputaţilor, trasmiţând împreună un “apel la unitate”. “AveţI grijă, domnule prim-ministru, cu oamenii dumneavoastră care fac presiuni în Parlament şI în teritoriu. Eu nu pot să cred că dumneavoastră faceţI presiuni, dar sunt în jurul dumneavoastră oameni care fac presiuni”, a spus Vasile Blaga, la întâlnirea cu senatorii PDL, au declarat pentru Jurnalul Naţional surse participante la şedinţă. El nu a dat numele celor pe care i-a acuzat, dar a spus că “sunt din ăştia care au venit mai de curând prin partid şI nu ştiu cum e cu statutul”, făcând referire la Elena Udrea şI Roberta Anastase, cele două fiind angajate active în campania de strângere de semnături în favoarea candidaturii lui Emil Boc.
Vasile Blaga a fost acompaniat de senatorul Radu F Alexandru şI de Tudor Udriştoiu de la Dolj, care au acuzat campania de strângere de semnături în favoarea candidaturii lui Emil Boc ca fiind nestatutară. Mai mult chiar, senatorul de Dolj a relatat că acoliţii premierului, respectiv deputatul Gelu Vişan, a dispus primarilor PDL să organizeze întâlniri locale cu membrii de rând ai partidului, pentru a le influenţa opţiunea de vot în favoarea lui Emil Boc. Conducerea PDL Dolj a trimis de altfel o scrisoare către conducerea de la Bucureşti a partidului, în care cere să se pună capăt acestor manevre pro-Boc.
Împricinatul, respetiv premierul, a declarat, în faţa senatorilor şI deputaţilor PDL, că “vrea să puncteze neapărat” faptul c