Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Guvern: Restituirea imobilelor s-a transformat din reparaţie istorică într-o mare afacere imobiliară

Publicat in Ziua de Cluj, vineri 12 aprilie 2013 ·

Guvernul consideră că restituirea imobilelor naţionalizate s-a transformat, din cauza neregulilor din perioada anterioară, dintr-o reparaţie istorică într-o mare afacere imobiliară, în care diferite persoane fizice au cumpărat pe sume modice drepturi litigioase şi au obţinut rapid milioane de euro.

Ca exemple de nereguli în soluţionarea dosarelor depuse anterior pentru retrocedarea imobilelor naţionalizate, premierul Victor Ponta a prezentat, vineri, mai multe cazuri, printre care unul înregistrat la Primăria Câmpia Turzii, unde fostul proprietar a cesionat dreptul către o persoană fizică în martie 2010 pentru 500.000 euro, iaraceastă persoană a obţinut titlul de despăgubire doar două luni mai târziu, în mai 2010, pentru peste 20 milioane euro.

Cazul a fost posibil, potrivit premierului, deoarece dosarele au fost tergiversate la nivelul local și la Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor (ANRP) până când s-au găsit cesionarii "potriviţi", cesiunile fiind mascate de contracte de mandat, neurmărite din punct de vedere fiscal şi fără interes pentru impozitarea veniturilor și verificarea realității sumelor declarate. La ANRP s-a stabilit ordinea de soluționare a dosarelor în funcție de cesionari, caz dovedit prin faptul că acest dosar are numărul 6123, iar în 2008 se hotărâse soluționarea doarelor de la 1 la 6200.

Guvernul consideră că se poate acuza lipsa de interes pentru acest subiect din partea Ministerului Finanţelor în acest caz.

Un alt dosar cu nereguli prezintă cazul unei persoane care a achiziţionat 30% dintr-un dosar, în mai 2010, contra 1 milion euro și a primit, în august 2010, titlu de despăgubire în valoare de peste 18 milioane euro. În acest dosar, fostul proprietar a primit, în 2006, 35.000 dolari, primul cesionar a revândut, în 2008, pentru 50.000 dolari, iar cesionarii au primit în 2010, în total, titlu de despă

Articolul in Ziua de Cluj >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Președintele Iohannis se pensionează oficial

Wall-Street.ro acum 10 ore
Preşedintele Klaus Iohannis nu va mai preda Fizica la Colegiul Naţional ''Samuel von Brukenthal'', după ce şi-a depus cererea de pensionare pentru limită de vârstă, a confirmat, pentru Agerpres, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Şcolar Judeţea

Florin Piersic a fost transferat la Institutul Inimii din Cluj. Actorul fusese operat luni la genunchi

HotNews acum 9 ore
Actorul Florin Piersic a fost transferat la Institutul Inimii din Cluj, după ce luni fusese operat la genunchi. Medicii au decis să-l țină sub supraveghere ținând seama de vârsta înaintată, informează Antena 3, preluată de News.ro. Actorul Florin Pi

Dâmboviţa: Asistent medical, reţinut sub acuzaţia că a bătut două adolescente internate la Psihiatrie

HotNews acum 10 ore
Un asistent medical de la un spital din Târgovişte a fost reţinut, fiind acuzat că a agresat fizic două minore, de 13 şi 17 ani, internate la secţia de Psihiatrie, relatează News.ro. Spital din RomâniaFoto: Inquam Photos / Cornel Putan Asistentul me

EURO DINAMO! Dinamo Bucureşti s-a calificat în Final Four-ul EHF European League la handbal masculin

Mediafax acum 7 ore
Dinamo Bucureşti s-a calificat marţi la turneul final Final Four al competiţiei EHF European League, după ce a câştigat ambele manşe ale sferturilor de finală cu echipa daneză Skjern. În retur, Dinamo s-a impus clar, după ce la Bucureşti, în tur, el

ANSVSA 3.200 de unităţi din industria alimentară în zonele turistice, luate la control de inspectorii sanitari

Ziua Constanta acum 7 ore
Inspectorii sanitari veterinari au controlat în ultima săptămână din luna aprilie peste 3.200 de unităţi din industria alimentară, situate în zonele de agrement şi localităţile de interes turistic, valoarea amenzilor aplicate depăşind 2,2 milioane d

Cauzele prăbușirii străzii din Slănic, Prahova: Locuitorii evacuați nu se pot întoarce acasă / Prefectul acuză conducerea Consiliului Județean

Ziare.com acum 8 ore
Cei 42 de locuitori ai oraşului Slănic, judeţul Prahova, care au fost evacuaţi după ce o porţiune din strada 23 August s-a prăbuşit, nu se vor putea întoarce în apartamentele loc, întrucât blocurile au fost afectate. Specialiştii arată că prăbuşirea

Alfred Simonis, despre candidatura lui Popescu Piedone: „Ar trebui să se gândească la un exit”

HotNews acum 7 ore
Președintele Camerei Deputaților Alfred Simonis (PSD) a declarat, la Digi24, că Cristian Popescu Piedone nu are șanse să câștige funcția de primar al Capitalei, motiv pentru ar trebui să găsescă un „exit” din această situație, transmite News.ro. Alf

Locomotivă în flăcări lângă Timişoara. Peste 60 de călători s-au autoevacuat de urgenţă

Ziare.com acum 10 ore
Incendiu cu degajări mari de fum, marţi după-amiază, 30 aprilie, la compartimentul motor al unui tren care staţiona în gara din localitatea Hodoni de lângă Timişoara. Peste 60 de persoane s-au autoevacuat de urgenţă, iar pompierii au intervenit pent

Mehedinţi: O tânără de 19 ani a murit într-un accident rutier, după ce a ajuns cu maşina pe contrasens şi a lovit un TIR

News.ro acum 6 ore
O tânără de 19 ani, care se afla pe DN 6 la volanul unei maţini, a murit, marţi seară, după ce a pătruns cu autoturismul pe contrasens şi a fost lovită în plin de un TIR care circula regulamentar.

Viitoarea Comisie Europeană va avea şi un comisar pentru Apărare. Invazia rusă în Ucraina a determinat-o pe Ursula von der Leyen să ia această decizie

Ziare.com acum 9 ore
Dacă va rămâne preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat marţi, 30 aprilie, la Praga că, viitoarea Comisie Europeană va avea şi un comisar pentru apărare. Și asta dată fiind importanţa acestui sector în contextul războiului prov

Vremea

București
acum

12°
mie.

12°/21°
joi

13°/15°
vin.

12°/21°
sâm.

13°/23°
Iasi
acum

mie.

8°/22°
joi

12°/23°
vin.

13°/24°
sâm.

14°/21°
Constanta
acum

12°
mie.

12°/14°
joi

13°/16°
vin.

12°/17°
sâm.

14°/16°
Cluj-Napoca
acum

10°
mie.

9°/21°
joi

9°/21°
vin.

10°/22°
sâm.

11°/21°
Timisoara
acum

11°
mie.

11°/23°
joi

14°/22°
vin.

13°/16°
sâm.

10°/22°