Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Mămicile din Sălaj nu s-au decis încă ce concediu vor

Publicat in Adevarul, luni 31 ianuarie 2011 ·

Nicio mămică din judeţ nu şi-a depus până acum dosarul pentru indemnizaţia de creştere a copiilor care s-au născut în 2011. Aceasta pentru că mai au din concediul obligatoriu de lăuzie, de şase săptămâni, dar şi pentru că normele de aplicare ale OUG111 n-au fost publicate.Cele mai multe mămici, se pare, preferă să stea lângă copiii lor, decât să ia bani mai mulţi.

Purtătorul de cuvânt al Agenţiei Judeţene pentru Prestaţii Sociale (AJPS) Sălaj, Marinela Cipleu, a afirmat că, până la sfârşitul lunii decembrie 2010, aproape 2.200 de persoane şi-au depus actele pentru a beneficia de indemnizaţia şi de concediul de creştere a copilului după vechea legislaţie. Dintre acestea, 1.862 sunt mame, iar 328 taţi.

Nu s-au publicat normele

Marinela Cipleu spune că principalul motiv pentru care nu s-a depus niciun dosar în luna ianuarie este faptul că încă n-au fost publicate normele metodologice ale Ordonanţei 111 din decembrie 2010, care reglementează indemnizaţia şi durata concediului.

Pe de altă parte, un alt motiv ar fi şi faptul că mama are dreptul la şase săptămâni de concediu de lăuzie, şi numai după aceea trebuie să decidă pentru care formă de concediu de creştere a copilului va opta.

Potrivit reprezentanţilor AJPS Sălaj, pentru mamele care au născut până la 31 decembrie 2010, inclusiv, se aplică prevederile vechii legislaţii, cuantumul indemnizaţiei de care beneficiază începând cu 1 ianuarie fiind mai avantajos ca înainte. Adică, dacă până la sfârşitul anului trecut se acorda o indemnizaţie stabilită la 72,25 la sută din media veniturilor pe ultimele 12 luni (redusă cu 15 la sută în iulie 2010), de la 1 ianuarie indemnizaţia reprezintă 75 la sută din venituri, dar nu mai puţin de 600 de lei şi nu mai mult de 3.400 de lei.

Mai bine lângă copil

Mihai Cheşeli, purtătorul de cuvânt al Direcţiei de Sănătate Public

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Marcel Ciolacu, de Ziua Mondială a Libertăţii Presei: La nivelul societăţii din România, avem în mass-media un partener ferm de partea adevărului / Apreciez munca acestor oameni, cu toată complexitatea pe care o implică

News.ro acum 28 minute
Premierul Marcel Ciolacu afirmă, vineri, de Ziua Mondială a Libertăţii Presei, că la nivelul societăţii din România, avem în mass-media un partener ferm de partea adevărului. Şeful Executivului spune că apreciază munca acestor oameni, cu toată compl

Datoria guvernamentală a urcat la 52,4% din PIB, în februarie 2024

Wall-Street.ro acum 40 minute
Datoria administraţiei publice (datoria guvernamentală) a urcat, în februarie 2024, până la 841,292 miliarde lei, de la 801,687 miliarde de lei în luna precedentă, conform datelor publicate de Ministerul Finanţelor (MF). Ca procent din PIB, datoria

București: Poliția caută mai multe persoane care au răpit un bărbat dintr-un complex de locuințe din Sectorul 1

HotNews acum 55 minute
Poliţiştii bucureşteni caută mai multe persoane care ar fi răpit un bărbat dintr-un complex de locuinţe din Sectorul 1 al Capitalei, acesta fiind găsit ulterior pe o stradă din acelaşi sector. Masini de politieFoto: Adrian Ilincescu/ HotNews.ro Potr

Ungaria. Cheltuielile pentru apărare vor fi majorate dacă războiul din Ucraina se prelungeşte în 2025

Mediafax acum 59 minute
Cheltuielile pentru apărare din Ungaria vor fi majorate dacă războiul din Ucraina se prelungeşte în 2025. Anunţul a fost făcut premierul Viktor Orban. Acesta nu a spus cu ce sumă va creşte bugetul apărării.

Ucraina ar putea ajunge în cele din urmă la negocieri cu Rusia, admite un oficial al serviciilor secrete ucrainene

News.ro acum o ora
Ucraina va trebui la un moment dat să intre în discuţii cu Rusia pentru a pune capăt războiului dintre cele două ţări, a declarat un oficial de rang înalt al serviciilor secrete ucrainene într-un interviu publicat joi, relatează Reuters. Preşedintel

Germania acuză Rusia de un atac cibernetic "intolerabil": ”Vor exista consecințe”

Ziare.com acum o ora
Germania a acuzat vineri, 3 mai, hackerii ruşi susţinuţi de Moscova de un atac cibernetic „intolerabil” împotriva membrilor Partidului Social-Democrat şi a avertizat că acesta nu va rămâne fără consecinţe, relatează AFP. Ministra germană de externe,

Vinerea Mare Ce zi importantă este pentru credincioși în calendarul ortodox, 3 mai 2024?

Ziua Constanta acum 3 ore
În Vinerea Mare se face pomenire de sfintele, mantuitoarele si infricosatoarele Patimi ale Mantuitorului. Rastignirea nu era practicata de evrei. Cu exceptia crucificarii a 800 de locuitori ai Ierusalimului de catre regele Alexandru Ianeul in 87 i.H

Israelul anunţă moartea unui ostatic în Fâşia Gaza

News.ro acum 2 ore
Un ostatic israelian reţinut în Fâşia Gaza de la atacurile Hamas din 7 octombrie 2023 a fost declarat mort, au anunţat vineri dimineaţă autorităţile israeliene şi rudele sale, relatează AFP. Dror Or, în vârstă de 49 de ani, era reţinut în Fâşia Gaza

Cum va fi vremea în luna mai. Perioada în care va ploua aproape peste tot

Ziare.com acum 3 ore
ANM anunţă că săptămâna viitoare vor fi precipitaţii în majoritatea regiunilor. Conform prognozei anunţate vineri, în săptămâna 13 - 20 mai, temperaturile se vor situa sub cele obişnuite în acest interval. Săptămâna 06.05.2024 – 13.05.2024 Valorile

Turcia suspendă toate relațiile comerciale cu Israelul

HotNews acum 11 ore
Turcia și-a suspendat joi relațiile comerciale cu Israelul, după ce și-a restricționat deja exporturile către această țară în aprilie, a anunțat Ministerul turc al Comerțului, citat de AFP. Erdogan, la mitingul pro PalestinaFoto: Yasin AKGUL / AFP /

Vremea

București
acum

16°
vin.

12°/17°
sâm.

13°/20°
dum.

11°/21°
lun.

13°/25°
Iasi
acum

23°
vin.

13°/24°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/23°
lun.

11°/26°
Constanta
acum

17°
vin.

12°/17°
sâm.

13°/16°
dum.

11°/15°
lun.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

18°
vin.

12°/22°
sâm.

12°/21°
dum.

10°/21°
lun.

11°/22°
Timisoara
acum

16°
vin.

12°/16°
sâm.

10°/22°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°