Sorin Ioniţă: „Ce spectacol amuzant de caractere săptămâna trecută: Dan Radu Ruşanu combătea în gura mare ideea taxei pe avere, nu-i aşa, din motive absolut principiale, fără legătură cu faptul că e mare învârtitor imobiliar”. Sursa: EVZ
Voiculescu şi Ţiriac încercau în tandem, la televiziunea primului, să forţeze cursul leu-euro către valoarea 5, probabil pentru că nu leau ieşit nişte ţepe în care au mizat pe valută, moneda naţională arătându-se frustrant de stabilă de un an încoace.
Nimic nu se compară însă cu tărăboiul stârnit de ideea prelevării de contribuţii sociale pe drepturile de autor şi convenţiile civile, care a ridicat toată presa română într-o mică răscoală gen 1907.
Lideri de opinie, jurnalişti, analişti economici şi cine s-a mai nimerit în raza microfonului au pus iute mâna pe furcă şi topor şi s-au suit cu picioarele pe ministrul de finanţe Vlădescu, care îndrăznise să pună o întrebare de bunsimţ: dacă pe leafa de 400 euro pe lună a unui muncitor pălmaş se iau impozite şi CAS de aproape 50%, atunci pe ce temei moral aceeaşi sumă obţinută scriind, pictând sau vorbind la TV se impozitează cu doar 16% (de fapt 10%, că mai sunt şi deduceri), din care la sănătate şi pensii nu se virează nimic?
Am retrăit momentele de glorie din 2005, la reforma fiscală, când lumea se indigna că o cotă unică de 16% înseamnă chiar asta: adică nu doar o scădere a ceea era peste nivel (ura!), dar şi o creştere pentru ce era impozitat cu mai puţin (huo!).
Acest al doilea pas, parte integrantă a reformei, a fost bălăcărit în fel şi chip, ca “anulând efectele benefice ale reducerii de impozite”, ca inechitabil, ca o păcăleală a guvernului ca să ia cu stânga ce a dat cu dreapta etc.
Prin urmare, datorită puternicei opoziţii a celor direct interesaţi, bazată pe o combinaţie de prostie şi ipocrizie (dar