Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Norvegia. Grevă a muncitorilor din industria petrolieră. British Petroleum ar putea pierde 25 milioane dolari pe zi

Publicat in Antena 3, duminică 24 iunie 2012 ·

O grevă a muncitorilor norvegieni din industria petrolieră a oprit duminică activitatea la două platforme maritime, situaţie care ar putea reduce producţia de petrol şi gaze a Norvegiei şi ar putea provoca grupului BP pierderi de 25 milioane dolari pe zi reprezentând venituri nerealizate.

Nemulţumiţi de eşecul negocierilor cu grupul Statoil privind salariile şi pensiile, circa 700 de muncitori au declanşat greva la două platforme ale companiei, situate în apropierea unei exploatări a BP, transmite Bloomberg.

Grupul britanic a anunţat că propriul proiect ar putea fi afectat indirect, cu pierderi de 150 milioane coroane norvegiene (25 milioane de dolari) pe zi reprezentând venituri nerealizate.

Greva reprezintă prima acţiune de acest tip din 2004 în industria petrolieră maritimă norvegiană. Sindicatele şi-au propus să reducă producţia cu 165.000 barili pe zi, adică aproximativ 3,9% din volumul total de petrol şi gaze extras de Norvegia.

Acţiunea muncitorilor vizează şi cea mai mare fabrică de metanol din Europa, care va pierde 2.500 tone din producţia zilnică din cauza sistării livrărilor de gaze de la una dintre platformele maritime.

O grevă a muncitorilor norvegieni din industria petrolieră a oprit duminică activitatea la două platforme maritime, situaţie care ar putea reduce producţia de petrol şi gaze a Norvegiei şi ar putea provoca grupului BP pierderi de 25 milioane dolari pe zi reprezentând venituri nerealizate.

Nemulţumiţi de eşecul negocierilor cu grupul Statoil privind salariile şi pensiile, circa 700 de muncitori au declanşat greva la două platforme ale companiei, situate în apropierea unei exploatări a BP, transmite Bloomberg.

Grupul britanic a anunţat că propriul proiect ar putea fi afectat indirect, cu pierderi de 150 milioane coroane norvegiene (25 milioane de dolari) pe

Articolul in Antena 3 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ciucă: Cota unică nu şi-a încheiat aplicabilitatea în România. PNL o susţine în continuare

Mediafax acum o ora
„Cota unică nu şi-a încheiat aplicabilitatea în România. Acest regim de impozitare a ajutat masiv la dezvoltarea economiei noastre şi mai poate contribui la recuperarea decalajelor faţă de statele mai dezvoltate din vestul continentului. De aceea, P

BREAKING Banca Transilvania cumpără oficial BRD Pensii

G4Media acum 40 minute
Grupul Financiar BT, prin Banca Transilvania și BT Investments, a ajuns la un acord cu BRD-Groupe Societe Generale și Societe Generale Assurances pentru achiziția BRD Pensii (BRD Societate de Administrare a Fondurilor de Pensii Private), companie

UE adoptă un nou regim de sancţiuni împotriva Rusiei, pentru încălcări ale drepturilor omului şi acte de represiune

News.ro acum o ora
Comisia Europeană salută adoptarea de către Consiliu UE a unui nou regim de sancţiuni împotriva represiunii accelerate şi sistematice a drepturilor omului, a democraţiei şi a statului de drept de către autorităţile ruse. Acest nou regim oferă cadrul

Ordin de restricție pentru cei care își agresează verbal și fizic vecinii - lege adoptată de Parlament

HotNews acum 2 ore
Pedepsele pentru cei care își agresează fizic sau verbal vecinii vor fi înăsprite și va putea fi instituit ordin de restricție pentru agresori, conform unui proiect de lege care modifică Codul Penal, adoptat marți de Camera Deputaților. Modificările

Tancurile israeliene au ajuns în centrul oraşului Rafah

Mediafax acum 3 ore
Tancurile au fost văzute lângă moscheea al Awda, din zona centrală a oraşului Rafah, au declarat martorii pentru Reuters. În mai multe zone din oraş s-au dat lupte grele, au mai relatat martorii, potrivit Sky News. Operaţiunile la sol în Rafah au în

Generalul SRI Cristian Bizadea, adjunct al directorului SRI, s-a pensionat la 48 de ani

News.ro acum o ora
Generalul SRI Cristian Bizadea, adjunct al directorului SRI, s-a pensionat la 48 de ani. Conform unui răspuns al Biroului de presă al SRI pentru G4Media, Bizadea ”a încetat raporturile de serviciu cu instituţia, prin valorificarea dreptului la pensi

Se întoarce vremea rea Avertizare de cod galben de ploi pentru județul Constanța!

Ziua Constanta acum o ora
Localităţi din opt judeţe situate în Muntenia, Dobrogea, Oltenia şi Banat sunt vizate de noi avertizări nowcasting Cod galben de ploi abundente şi descărcări electrice, emise marţi de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM). Astfel, până la or

Irlanda, Spania şi Norvegia au recunoscut Palestina ca stat. Decizia are ca scop menținerea speranţei pentru pace

Ziua Constanta acum o ora
Norvegia a recunoscut oficial marţi Palestina ca stat, a anunţat guvernul într-un comunicat de presă, un demers coordonat cu Spania şi Irlanda. Ministrul norvegian de externe, Espen Barth Eide, a descris recunoaşterea de către ţara sa a statului pal

Raisa, fetița de doi ani din Dolj, a fost găsită moartă

Ziua Constanta acum 3 ore
Raisa, fetița de doi ani din Dolj care a dispărut ieri din fața casei unde se juca alături de mai mulți copii a fost găsită moartă pe câmp. Peste o sută de polițiști, pompieri și voluntari, inclusiv cu un elicopter, au participat în ultimele 24 de o

Calvarul prin care a trecut o fată de 13 ani. Copila, violată și șantajată de un bărbat de 50 de ani

Ziare.com acum 3 ore
Un bărbat de 50 de ani a fost reţinut de poliţiştii din Olt pentru 24 de ore, fiind acuzat că a violat şi a şantajat o fată de 13 ani. ”În fapt, la data de 27 mai a.c., poliţiştii din cadrul Poliţiei municipiului Caracal au fost sesizaţi de către o

Vremea

București
acum

22°
mar.

13°/22°
mie.

12°/24°
joi

15°/26°
vin.

17°/30°
Iasi
acum

23°
mar.

12°/23°
mie.

14°/21°
joi

13°/23°
vin.

14°/28°
Constanta
acum

19°
mar.

13°/19°
mie.

13°/20°
joi

15°/21°
vin.

17°/23°
Cluj-Napoca
acum

20°
mar.

12°/20°
mie.

13°/19°
joi

14°/20°
vin.

12°/24°
Timisoara
acum

24°
mar.

11°/24°
mie.

12°/24°
joi

12°/25°
vin.

15°/26°