Necunoscutul care îşi spune "Prazilianul", în câmpul comentariilor la "Polemica amicală" desfăşurată, în ziarul BURSA, din ultimele două săptămâni, o polemică purtată în jurul strategiei de relansare a pieţei noastre de capital, a revenit săptămâna trecută, miercuri seara, după orele unsprezece, cu un text complex, făcându-mi imposibilă replica imediată (de altfel, am observat mesajul pe la două noaptea).
Dar, nu ora târzie este primul motiv pentru care nu i-am dat replica pe loc, ci dificultatea unui răspuns care să îmbrăţişeze întreaga problematică pe care o ridica şi în acelaşi timp să-mi comunic propria perspectivă, astfel că vacanţa de Sfânta Marie a picat cum nu se poate mai bine, ca să mă regrupez.
"Prazilianul" cred că îmi cunoaşte sensibilitatea pentru antichitate şi mă "atinge" prietenos, intitulindu-şi intervenţia "Quot capita, tot sententiae" ("Câte capete, atâtea opinii"), făcându-mi loc între părerile legitime, iar nu ridicând din umeri dispreţuitor, cum o fac alţii, care îmi exilează concepţia în domeniul utopiei (dacă nu, chiar, al prostiei).
Deşi citatul latinesc ilustrează toleranţa la diversitatea de idei a dezbaterii democratice, trebuie să spun că nu se numără printre preferatele mele, pentru că induce o confuzie între politic şi ideatic; da, aşa este, în cazul votului politic democratic, nu există vreunul care să fie "mai cetăţean" decât altul, ci suntem egali, fiecare, cu oricare; există, însă, domenii în câmp teoretic (în filosofie, de pildă), unde, deşi nu poate fi apreciată drept "eronată" vreuna dintre concepţii (ci, fiecare exprimă adevărul filosofic, fie ele cât de absurde, aparent), totuşi unele nu mai furnizează mulţumitor răspunsuri pentru nedumeririle actuale şi de aceea, devin "istorie" (în fizică - drept un altfel de exemplu - teoria newtoniană este validă şi astăzi, dar a rămas mai îngustă comparativ cu teoriile e
