Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Perfidul Albion

Publicat in Ziarul de Iasi, joi 6 octombrie 2011 ·

Furiosii anti-UE vad doar avantajele iesirii din Uniune - sau doar dezavantajele raminerii in UE -, dar analistii lucizi vad si marile pericole, pentru Anglia, in urma unui asemenea gest. Anglia a intrat in UE destul de tirziu. Cu 36 de ani in urma, in 1975, englezii au fost intrebati, intr-un referendum, daca mai vor sau nu in UE.Cu o majoritate suficienta, dar nu covirsitoare,au zis DA. In ultima vreme, insa, acolo s-au inmultit vocile care cer iesirea Angliei din Uniune. Ba chiar, in aceasta toamna, Camera Comunelor va dezbate si va supune la vot o initiativa privind organizarea unui referendum ca cel din 1975. Unii spun ca englezii trebuie intrebati daca mai vor sau nu ca Anglia sa ramina in UE, altii daca vor ca UE sa revina la forma din 1975, pe care au agreat-o atunci. Dar de ce ar vrea englezii sa paraseasca Uniunea? Stie toata lumea ca UE este in criza; mai grava este criza Zonei Euro. Executivul comunitar este obligat sa ia niste masuri pe care multi englezi le vad ca pe un atentat la bunastarea si suveranitatea lor. Intre acestea, trei sint condamnate cu vehementa: 1. Impozitul pe tranzactiile financiare - invocat de insusi Baroso in discursul despre starea Uniunii - care ar aduce UE un plus de 70 miliarde de lire sterline, din care, zic englezii furiosi, 50 miliarde ar veni din tranzactiile efectuate in Anglia. 2. Bruxelles-ul critica intentia Angliei de a anula Legea Drepturilor Omului care ar da Londrei posibilitatea sa loveasca in imigranti - fapt interzis de Tratatul Uniunii. UE chiar a amenintat Anglia cu contestarea in justitie a acestei masuri - ceea ce englezii interpreteaza ca fiind un atentat la suveranitatea UK. 3. Anglia da mult Uniunii si primeste putin. Se spune ca in anul 2010 a dat 12,2 miliarde de euro - cam 350 euro de familie - si a primit doar citeva miliarde, in timp ce Polonia, de exemplu, ar fi dat 3,4 miliarde si ar fi primit 11,8

Articolul in Ziarul de Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Hamasul „studiază” o contrapropunere israeliană de armistiţiu în războiul din Fâşia Gaza

Ziare.com acum 40 minute
Mişcarea islamistă palestiniană Hamas anunţă sâmbătă, 27 aprilie, că ”studiază” o contrapropunere israeliană în vederea unui armistiţiu în Războiul din Fâşia Gaza şi unei eliberări a ostaticilor, o nouă evoluţie în negocieri aflate într-un punct mor

Pensiile pentru luna mai au început să fie plătite. Anunțul Poștei Române

HotNews acum 4 ore
Compania Naţională Poşta Română a anunţat sâmbătă că a început distribuirea pensiilor pentru luna mai, cu o săptămână înainte de Paște. Bani de pensieFoto: Inquam Photos / Octav Ganea „Compania Naţională ,Poşta Română a început astăzi distribuirea p

VIDEO: Liderul bandei de motociclişti MC Comanches a fost arestat în Spania într-o operațiune Europol la care au participat polițiști români

HotNews acum 56 minute
Liderul bandei de motociclişti MC Comanches, care este acuzat în România de tentativă de omor, a fost arestat în Spania. El a fost capturat în urma unei operațiuni sub egida Europol la care au luat parte agenți ai Poliţiei Naţionale iberice, într-o

Ciolacu îl susţine pe Mugur Isărescu pentru un nou mandat la şefia BNR: România are nevoie de stabilitate monetară

HotNews acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu a declarat sâmbătă că îl susţine pe Mugur Isărescu, 74 de ani, aflat de peste trei decenii la cârma Băncii Naționale, pentru un nou mandat deoarece „România are nevoie de stabilitate monetară”. Marcel Ciolacu și Mugur Isăres

Canotaj: Încă o medalie pentru România la Szeged – bronz la 8+1 masculin

News.ro acum 22 minute
Echipajul de 8+1 masculin format din Mihăiţă Ţigănescu, Ciprian Tudosă, Constantin Adam, Mugurel Vasile Semciuc, Florin Arteni, Sergiu Bejan, Ştefan Berariu, Florin Lehaci şi Adrian Munteanu a câştigat, sâmbătă, medalia de bronz la Campionatele Euro

Premierul Ciolacu: Avem cea mai mare evaziune din Europa şi avem cele mai mici taxe. Înţeleg, când ai cele mai mici taxe, măcar pe alea să le plătim. Noi avem şi taxe mici şi avem şi evaziune mare. Ceva nu funcţionează

News.ro acum 4 ore
Premierul Marcel Ciolacu a afirmat că România are cea mai mare evaziune din Europa, dar şi cele mai mici taxe şi a adăugat că, dacă avem cele mai mici taxe, măcar pe acelea să le plătim. El consideră că în această situaţie ceva nu funcţionează. Marc

Un oficial român, despre armata obligatorie: „Exclus aşa ceva! Am făcut un an şi patru luni. A fost cam lungă”

Ziare.com acum 3 ore
Marcel Ciolacu, premierul României exclude reintroducerea stagiului militar obligatoriu. El spune că acele vremuri s-au dus și că România are nevoie de o armată de profesioniști. Ciolacu a mai dezvăluit că a făcut armată 1 an și 4 luni și că i s-a p

Nicolae Ciucă, despre Iulian Dumitrescu: Nu există în acest moment aprobarea PNL pentru această candidatură

Mediafax acum 4 ore
Preşedintele PNL Nicolae Ciucă a fost întrebat sâmbătă de jurnalişti dacă Iulian Dumitrescu rămâne candidatul PNL pentru CJ Prahova. „La nivelul PNL am luat decizia ca fiecare candidat la primăriile municipiilor de judeţ şi la nivelul Consiliilor ju

Sorana Cîrstea, învinsă de Iga Swiatek cu 6-1, 6-1, în turul trei la Madrid

News.ro acum 3 ore
Sorana Cîrstea, numărul 30 mondial şi favorită 27, a fost învinsă, sâmbătă, de liderul mondial Iga Swiatek, în turul trei la Madrid. Cîrstea a fost învinsă, scor 6-1, 6-1, după o oră şi 17 minute. Prin prezenţa în turul trei, Sorana Cîrstea şi-a asi

Marcel Ciolacu, întrebat dacă va candida la prezidențiale: „Haideţi să vedem după data de 9 iunie”. Președintele PSD spune că „e ferm convins” că Geoană candidează

HotNews acum 3 ore
Rezultatele alegerilor locale și europarlamentare vor fi hotărâtoare în decizia de a a candida la alegerile prezidențiale, a indicat sâmbătă Marcel Ciolacu într-o emisiune la PrimaTV. În schimb, el spune că este „ferm convins” că Mircea Geoană va ca

Vremea

București
acum

20°
sâm.

9°/20°
dum.

12°/22°
lun.

13°/22°
mar.

13°/21°
Iasi
acum

20°
sâm.

7°/20°
dum.

11°/21°
lun.

10°/21°
mar.

9°/21°
Constanta
acum

17°
sâm.

11°/17°
dum.

12°/17°
lun.

13°/15°
mar.

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

18°
sâm.

7°/18°
dum.

8°/20°
lun.

10°/21°
mar.

9°/20°
Timisoara
acum

21°
sâm.

8°/21°
dum.

10°/23°
lun.

11°/24°
mar.

11°/22°