Românii nu vor mai fi puşi pe drumuri pentru acte de la diferite instituţii. De la 1 februarie, toate instituţiile Ministerului Muncii vor fi „interconectate”, aşa încât cetăţenii nu vor mai fi obligaţi să se plimbe între ele ca să obţină diverse adeverinţe, a anunţat, la sfârşitul săptămânii trecute, ministrul Muncii, Ioan Botiş. Potrivit ministrului, instituţiile Ministerului Muncii vor avea acces şi la bazele de date ale altor instituţii ale statului, în aşa fel încât pe baza codului numeric personal să fie accesată toată informaţia despre o persoană care are prestaţii plătite de minister.
„Eu am cerut ca, de la 1 februarie, toate datele interne să circule pe cale informatică în toate instituţiile Ministerului Muncii, deoarece exista până acum cutuma prin care te duceai cu adresă de la Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM), la Casa de Pensii să îţi dea o informaţie, or nu este logic aşa ceva, să ceri tu adresă în cadrul aceluiaşi minister sau să-l pui pe cetăţeanul care a venit la şomaj să meargă după o adeverinţă la CJP, când eu am sistemul sub cupola Ministerului Muncii. Pe baza unui ID şi a unei parole, poţi intra în baza de date a CJP, îţi iei informaţia de care ai nevoie şi nu îl mai trimiţi pe om la două-trei instituţii pentru o adeverinţă pe care tu oricum poţi să o accesezi”, a spus Ioan Botiş.
Ministrul a adăugat că a dat termen, ca începând cu 1 februarie, oamenii din instituţiile Ministerului Muncii să se interconecteze, iar în faza a doua să poată intra toţi cei care au ID şi parolă în bazele ANAF, ale Registrului Comerţului, în bazele Cadastrului şi ale Evidenţei Populaţiei. Românii nu vor mai fi puşi pe drumuri pentru acte de la diferite instituţii. De la 1 februarie, toate instituţiile Ministerului Muncii vor fi „interconectate”, aşa încât cetăţenii nu vor mai fi obligaţi să se plimbe între ele ca să obţină diverse a