În iunie 1989, Ciprian Zancu locuia în comuna Havârna, judeţul Botoşani, avea 13 ani şi se pregătea de admiterea la Liceul Sanitar. "Era cel mai bun liceu odată, iar eu voiam să mă fac medic. Toată lumea m-a susţinut, toţi spuneau că e o meserie frumoasă şi curată. Mai târziu, am realizat că nu e aşa curată, lucrezi cu mizeria umană la propriu, cu sânge şi suferinţă, şi tot ce produce corpul uman urât, dar şi la figurat, era foarte mare şpagă.
Admiterea era foarte importantă. Făceam pregătire la matematică cu domnişoara Ştefania, unul dintre cei mai buni profesori pe care i-am avut vreodată. Cei mai buni elevi din clasă, adică eu, Jorj, care locuia acolo - tatăl lui era frate cu domnişoara -, Lăcrămioara Aostăcioaie şi Aurelian Petrescu, mergeam la domnişoara acasă. Întâi, ea ne aburea cu vreo dulceaţă, prăjiturică şi dup-aia ne lua cu «domnu' Ţiprian, domnu' Jorjică, ia să vedem tema!». Jorj era mai bun la matematică decât mine şi a şi ajuns prof de mate. El ne-o lua, de obicei, înainte cu rezolvatul. Îl invidiam, mă gândeam cum dracu' ăsta le vede atât de bine, şi noi nu. Domnişoara ne zăpăcea, ne explica, ne termina psihic şi ne apuca de perciuni. Dacă nu eram tunşi bine, ne stătea părul după aia întins în părţi, ca nişte antene.
Ştiu că Jorj o dată nu îşi făcuse tema şi a stat toată şedinţa cu părul în părţi. Făceam pregătire şi la lampă sau la lumânare, pentru că în fiecare seară se lua curentul. La română făceam pregătire cu doamna Oltea, mama lui Jorj, o profesoară foarte bună şi blândă, nu ca domnişoara Ştefania, la care mergeam ca speriaţi de bombe. Dar era atât de bună profesionistă, că plecai mereu mai destupat acasă. Îmi amintesc că atunci când a aflat că am fost admis, maică-mea a alergat desculţă până la domnişoara Ştefania să îi dea vestea cea mare.
Dintr-a I-a până într-a 8-a, am luat numai
